Cooler Master 2.2 Sirus-C Gaming, un nou headset pentru entuziaști

de: Radu Neagu
24 04. 2014

Cooler Master a lansat în ultimii ani o mulțime de produse destinate segmentului de gaming. 2.2 Sirus-C Gaming este cel mai recent headset pentru acest segment.

Cooler Master 2.2 Sirus-C Gaming oferă un setup mai puțin obișnuit – 2.2. Mai exact, pentru fiecare cască avem un difuzor de 44 mm, central, și încă unul cu un diametru de 40 mm pentru redarea frecvențelor joase. Astfel, utilizatorul va avea o gamă completă de frecvențe, redate aproape de urechea sa. Alimentarea suplimentară pentru a putea susține două difuzoare pe canal vine de la placa USB dedicată, ce conține și un convertor de semnal de tip DAC. Pe lângă puterea nobișnuită, căștile dețin și un microfon ce poate fi folosit pentru chat-ul în timpul jocului, sau pentru apeluri de voce, o serie de controale de oprire a microfonului, ajustare a volumului acestuia precum și al sunetului din căști, precum și un switch pentru comutarea între PC și Consolă.

Construcția este durabilă, finisajul este pe măsură iar microfonul se poate așeza pe cască pentru a nu incomoda atunci când nu este folosit. greutatea headset-ului este de 465 grame, acceptabil pentru multitudinea de funcții pe care o deține, iar protecțiile de urechi sunt mari și destul de moi pentru a oferi confort în timpul utilizării prelungite.

Prețul 2.2 Sirus-C Gaming este de aproximativ 85 euro, iar disponibilitatea este momentan în Europa.