Chromecast 2 va fi lansat de Google în viitorul îndepărtat

de: Bogdan Cristea
23 10. 2014

Google se pare că încă mai are planuri pentru Chromecast dar va trebui să mai așteptăm până la lansarea noului player media digital al companiei din Mountain View.

Primul Chromecast de la Google a fost unul dintre cele mai de succes device-uri create de compania americană în ultimul timp. Aceasta s-a datorat în mare parte faptului că era foarte util, permițând utilizatorului să ruleze conținut de pe dispozitivul mobil direct pe televizorul lor, dar și prețului, Chromecast costând doar 200 de lei.

Dispozitivul a fost lansat în 2013, iar între timp Google a lansat multe alte device-uri. Au apărut Android Wear, Android TV, Nexus Player, noul telefon Nexus 6, noua tabletă Nexus 9, iar lumea ajunsese să îl creadă uitat pe vechiul player media. Însă conform celor de la GigaOM, chiar vicepreședintele Google a confirmat că se lucrează la un nou Chromecast.

Google Chromecast a fost lansat la un an după un dispozitiv eșuat: Nexus Q. Probabil că Google a și ars documentele despre acel gadget, dar Chromecast i-a ieșit mult mai bine. Trebuie spus că nu e un gadget necesar, ci este un moft consumist. Îl vezi, îl vrei, îl iei și nimic mai mult.

Chromecast folosește un system-on-chip cu 512MB de memorie RAM și un spațiu de stocare de 2GB. Nu contează aceste specificații, e necesar să știi că poți ieși din YouTube sau alte aplicații pe smartphone, iar pe TV să meargă în continuare conținutul. Este redat la rezoluția maximă, cel puțin din aplicațiile dedicate, cu un sunet foarte bun. Sunetul va fi, desigur, redat de televizor. Când trimiți spre Chromecast file de Chrome în care sunt și videoclipuri în flash s-ar putea ca acelea să nu meargă prea bine în fullscreen. Bine, vor merge execrabil. În mare parte, e vina site-ului respectiv, iar parțial e dezinteresul Google de a mai oferi suport pentru așa playere.

Poți afla mai multe despre Google Chromecast pe Playtech aici.