20 nov. 2014 | 20:08

Black Friday 2014 – Sfaturi despre ce să eviți, ce să faci și ce să vânezi

Black Friday
Black Friday 2014 - Sfaturi despre ce să eviți, ce să faci și ce să vânezi

Black Friday 2014 începe oficial în numai câteva ore. Totuși, cum nu tot ce zboară se și mănâncă, la fel nici tot ce e la reducere, nu e bun de cumpărat. Playtech vrea să te ajute să iei cele mai bune decizii, așa că am pregătit o serie de sfaturi pentru un Black Friday cât mai reușit. 

 Sfaturi despre ce să eviți, ce să faci și ce să vânezi de Black Friday

Black Friday 2014 – Sfaturi despre ce să eviți, ce să faci și ce să vânezi

Black Friday 2014 este prilejul perfect pentru cei care doresc să-și schimbe smartphone-ul, să-și achiziționeze o tabletă sau să-și îmbunătățească gadgeturile pe care le dețin deja, fie prin componente noi, fie prin accesorii.

Din păcate, lucrurile nu sunt chiar atât de simple. De la ”cozile” pe serverele supraaglomerate și până la țepe, există numeroase aspecte care ar putea să vă bateți cu capul de pereți, în loc să vă bateți cu palma peste buzunar, cu zâmbetul pe buze.

Cum un studiu spunea că românii vor cheltui de două ori mai mulți bani de pe card în noaptea de Black Friday, ne-am gândit că nu ar strica o serie de sfaturi. Așa că – fie că sunteți la prima experiență de acest gen, fie că ați făcut cumpărături în toți cei trei ani de când Black Friday există în România – ne-am gândit că un mic ghid pentru cumpărăturile de Vinerea Neagră nu ar strica.

Sfaturi Black Friday 2014 – Ce să nu cumperi

Acest articol cu sfaturi de Black Friday 2014 va fi împărțit în mai multe segmente, pentru că sunt multe de vorbit. Începem cu, poate, cel mai important aspect: ce să nu cumperi de Black Friday.

În primul rând, nu cumpăra lucruri de care nu ai nevoie. La început poate părea tentant să cumperi o sursă pentru computer, de exemplu, pentru că are reducere de 80%, dar dacă tu nici măcar nu ai un sistem desktop, ci stai pe laptop, nu merită investiția. Oricât de mică ar fi investiția, banul este ban. Dacă crezi că vei putea vinde produsul respectiv la un preț mai mare, pe site-uri precum olx.ro, okazii.ro sau tocmai.ro, ia în calcul faptul că nu vei singurul care va face asta și produsul s-ar putea dovedi foarte greu de vândut dacă nu este ceva căutat de multă lume.

În loc să îți blochezi investiția, periază mai bine site-urile care au oferte – le găsești pe majoritatea aici și aici – și găsește ceva care îți poate folosi.

În al doilea rând, ai grijă la produsele foarte vechi. Mă refer aici la smartphone-uri sau tablete care rulează sistemul de operare Android 4.0. Nici cele cu Android 4.1 Jelly Bean nu sunt tocmai demne de luat în considerare, dar există modele care trec la Android 4.4 KitKat și chiar și la Android 5.0 Lollipop. Aceste excepții provin, de cele mai multe ori, de la companii cunoscute și fac parte din vârfurile de gamă.

Cele mai atractive reduceri de Black Friday 2014, in magazinele din Romania

Vorbind despre tablete, asigură-te că alegi o tabletă pentru nevoile tale. Unii dintre voi poate doresc o tabletă strict pentru GPS (aveți o selecție cu cele mai bune aici, sigur unele vor fi și reduse de Black Friday) iar în cazul acesta nu are rost să vă luați un dispozitiv foarte mare. Unii vor vrea o tabletă pentru citit cărți (din nou, o listă aici), și atunci nu veți avea nevoie de o performanță foarte crescută, doar de un ecran luminos.

La telefoane trebuie să luați în calcul cam aceleași aspecte, dar lucrurile se complică puțin. Nu cumpăra un smartphone cu cameră foto de 5MP, doar pentru că e ieftin, dacă tu vrei un dispozitiv cu care să faci fotografii extraordinare. Sau dacă ești în căutarea unui smartphone dual-sim (încă o listă aici), nu te rezuma la unul cu un singur SIM doar pentru că ți se pare că faci o afacere bună. Nevoile tale nu se schimbă odată cu un gadget nou, ci gadgeturile se schimbă în funcție de nevoi. Din nou, sunt foarte multe site-uri care oferă reduceri, sigur unul are ce cauți.

Dacă îți cauți un televizor, gândește-te bine că tehnologia 4K există deja de aproape doi ani, așa că nu are rost să investești într-un televizor HD ready când există pe piață o mulțime de televizoare Full HD care au oricum prețuri foarte bune, chiar dacă nu sunt reduse.

Tot când vine vorba de ales gadgeturi, dacă nu ai cunoștințe suficiente în privința specificațiilor tehnice, cel mai bine este să citești review-uri legate de produse pe site-urile de profil (pe Playtech.ro avem o mulțime de review-uri) sau să suni un prieten în care ai încredere.

Ideea cu care ar trebui să rămâi după citirea acestui segment din articol este următoarea: un gadget nou trebuie să fie o investiție și nu un chin. Caută produse pe care să le poți folosi minimum doi ani (chiar dacă inteționezi să le schimbi anul viitor) și nu îți umple casa cu nimicuri de care nu ai nevoie.

Sfaturi Black Friday 2014 – Ce să cumperi

Evident, lucruri de care ai nevoie dar, și în cazul acesta, e mai complicat. Orientează-te către produsele pe care ți le doreai, dar pe care nu ți le-ai fi permis până acum, nu către cele care oricum vor avea prețuri mai mici în două luni. Ne referim aici la cele mai bune smartphone-uri ale anului 2014 (găsiți lista cu ele aici, cu trimitere către eMAG, unde sigur vor fi reduse), la cele mai tari sisteme de gaming (surpriză, mai avem o listă pentru voi) sau la televizoarele 4K la care ați visat dintotdeauna (iar e o listă – avem nevoie de trafic, ce să-i faci?).

Black Friday 2014 este cel mai bun moment din an pentru cei care caută accesorii, periferice (am scris și despre mouși și tastaturi) și orice fel de chestie măruntă: stick-uri USB, căști, cabluri etc.

De asemenea, Black Friday este perioada perfectă să îți cumperi o consolă de jocuri nouă. Dacă ești gamer și nu ai avut un buget prea mare până acum, trebuie să știi că cei de la eMAG vor avea Playstation 4 la 999 lei, lucru care mi se pare senzațional. Este o perioadă foarte bună pentru cei care vor să-și mărească colecțiile de jocuri.

Și pasionații de fotografie pot merge la sigur de Black Friday. Cei de la F64 au anunțat reduceri considerabile și au în ofertă modele și pentru profesioniști și pentru cei care își doresc doar un aparat bun pentru vacanțe.

Black-Friday_thumb.jpg

Sfaturi Black Friday 2014 – Cum să cumperi

Bucata aceasta a articolului este dedicată celor care nu au mai trecut prin experiența Black Friday. Mai exact, celor care nu știu ce înseamnă să dai refresh în prostie la o pagină cu speranța că vrei prinde un loc pe server, celor care nu li s-a întâmplat să ochească un produs ca acesta să dispară în câteva secunde.

Din fericire, în cei trei ani de campanii, companiile (mai mari sau mai mici) au învățat că serverele vor fi suprasolicitate în noaptea de Black Friday, așa că au luat măsuri. Totuși, e bine să rețineți că reîmprospătarea paginii la fiecare secundă nu te va ajuta dacă serverul este prea plin. Cel mai bine încerci să accesezi o altă pagină din site (de exemplu o pagină a unui produs, dacă încercai să intri pe homepage) sau să te axezi pe alte site-uri până când celălalt își revine.

Este foarte (FOARTE) important să îți faci conturi dinainte pe site-urile pe care știi că ai de gând să îți faci cumpărăturile. Cel mai bine ar fi să îți creezi chiar și wishlist-uri sau să adaugi produsele pe care știi că le vrei în coșul de cumpărături, ca la final doar să finalizezi tranzacția. Există și unele site-uri care nu au astfel de opțiuni, așa că salvează produsele în bookmarks, în browser. Ca să nu mai stați să căutați unde să vă faceți cont pe diverse site-uri, am pregătit pentru voi link-urile directe: eMAG, evoMAG, F64, PCGarage, clickshop.ro, utok.roPe restul le mai căutați și singuri. Spor la cumpărături!