Autonomia telefoanelor va fi dublată printr-o nouă tehnică de producere a bateriilor

de: Răzvan Băltărețu
28 07. 2014

După ce telefoanele au devenit mai mari, mai rapide și mai utile, autonomia ar trebui să fie îmbunătățită. Acest lucru se va întâmplă, viitoarele modele de baterii vor avea autonomii de două ori mai mari, conform cercetărilor de la Stanford.

Noutatea în crearea bateriilor vine de la Stanford și presupune că anodul din acumulator poate fi creat doar din litiu. Acesta e a treia parte dintr-o baterie, după electrolit și catod, și are rolul de a descărca electronii generați de elecrolit. Catodul îi primește. Phys notează că diferența între bateriile din prezent și cele „de mâine“ o va face acel anod din litiu, în prezent acesta fiind folosit doar pentru electrolit.

Astfel, acumulatorii care vor ajunge în viitoarele tablete, telefoane și chiar laptopuri vor avea o autonomie de cel puțin două ori mai mare. „Dintre toate materiile pe care le-am putea folosi într-un anod, litiul are cel mai mare potențial. E foarte ușor și are cea mai mare densitate energetică. Obții mai multă energie per volum și greutate, astfel că bateriile pot fi mai mici, mai ușoare, dar cu o autonomie mai mare“, a explicat Yi Cui, profesor specializat în știința materialelor.

Citește și: Cum să ai grijă de o baterie de laptop sau smartphone

Conform altui membru din echipă, ei au reușit să treacă peste problemele cu care s-au confruntat alți ingineri care au încercat să creeze un anod din litiu și să obțină o baterie stabilă. „În termeni practici, dacă putem face bateriile de azi de patru ori mai bune este o reală performanță. Poți avea telefoane cu autonomii mai mari, dar și mașini electrice care pot parcurge mai mulți kilometri și prețul ar fi mai bine, mai competitiv cu al celor clasice“, a completat Steven Chu, fost secretar de stat al SUA și laureat cu premiul Nobel.

Nu vom vedea chiar de anul viitor această tehnologie aplicată în baterii, dar primul pas este descoperirea procesului. Odată cu îmbunătățirea autonomie, gadgeturile purtabile vor profita din plin. Ceasurile inteligente din prezent rezistă două-trei zile, dar nicidecum nu se apropie de autonomia pe care ai vrea-o de la un ceas.