AUDI demonstrează mașina care se conduce singură la GTC 2014

de: Radu Neagu
26 03. 2014

AUDI are în derulare un parteneriat cu Nvidia, prin care folosește procesorul K1 pentru controlul aproape total al mașinii în trafic.

Sistemul a mai fost demonstrat la CES 2014, însă de atunci AUDI a venit cu o serie de progrese destul de mare în crearea automobilului care se poate conduce singur. Platforma Nvidia K1 folosită pentru controlul mașinii se pretează pentru această funcție prin performanța ridicată și dimensiunea foarte redusă a acesteia.

La începutul evenimentului, mașina a intrat singură pe scenă, folosindu-se de o varietate mare de senzori, și singură înțelegem fără a fi pilotată de la distanță de o altă persoană ci doar prin indicarea punctului de sosire. Mașina care se conduce singură a făcut calculele necesare, a apreciat distanța față de marginea scenei și de celelalte obiecte de pe aceasta și s-a oprit la locul predefinit.

În cadrul prezentării, reprezentanții AUDI au arătat punctul de plecare al acestei tehnologii și de cât hardware era nevoie pentru a efectua aceste manevre automate și nivelul de miniaturizare la care s-a ajuns folosind platforma Nvidia.

Vom afla în curând mai multe detalii despre această tehnologie și despre evoluția acesteia, având în vedere că producătorul de automobile este hotărât să o vadă funcțională cât de curând posibil.