Acum îţi poţi crea propriul iPhone 6 cu o imprimantă 3D

de: Alexandru Puiu
12 05. 2014

Multe dintre imaginile ipotetice cu un ajunse pe internet în ultima perioadă au fost rezultate din nişte modele 3D.

Aproape nimeni nu ştie cum va arăta , singura excepţie fiind probabil în angajaţii Apple. Cu toate acestea, în fiecare an se întâmplă exact acelaşi fenomen. Pe internet apare un amalgam de imagini, unele mai clare decât altele, cu un posibil dispozitiv menit să întruchipeze următorul smartphone al gigantului din Cupertino.

Anul 2014 nu este o excepţie de la regulă. De câteva săptămâni, am văzut tot felul de modele de iPhone 6, multe dintre ele comparate cu alte telefoane populare ale momentului. Toate acele imagini şi clipuri au avut însă la bază dispozitive create pornind de la nişte specificaţii ipotetice, a căror autenticitate este imposibil de verificat. Se speculează de exemplu că în această toamnă vom putea achiziţiona două iPhone-uri cu diagonale diferite, mult mai mari decât până acum. În teorie, un model de 4,7 inci va fi lansat în luna august, rămânând ca în septembrie să fie lansat şi un frate mai mare, de 5,5 inci, al aceluiaşi aparat.

Dacă aveţi acces la o imprimantă 3D, acum vă puteţi crea şi voi un iPhone 6. Modelul 3D pentru acesta a fost creat de Martin Hajek, un internaut care are o experienţă destul de vastă în modelare 3D şi crearea de concepte pentru iDevice-uri. Totuși, dacă Hajek îşi comercializează propriile modele cu 25 de dolari, un utilizator al forumului MacRumors, le oferă gratuit. Practic, de pe Thingiverse puteţi descărca fişierele necesare realizării din plastic a unui iPhone 6 de 4,7 inci sau 5,5 inci.

În teorie, este imposibil să ştim dacă aceste modele au cea mai vagă legătură cu ce va prezenta Tim Cook pe scenă în câteva luni. Prin utilizarea lor, s-ar putea totuşi să trăiţi o experienţă deosebită, gândindu-vă că v-aţi realizat propriul iPhone, fie el şi din plastic.