Suportul online pentru Halo 2 extins

de: Cătălin Nițu
13 02. 2013

Microsoft a anuntat de curand ca multiplayer-ul din varianta pentru PC a lui Halo 2 va fi inchis incepand cu data de 15 februarie. Ei bine, protestele fanilor par sa fi atins o coarda sensibila in cadrul companiei, intrucat suportul pentru modul online al jocului a fost extins.

David Ellis, designer in cadrul studioului 343 Industries, a dezvaluit prin intermediul contului sau de Twitter ca jocul isi va pastra componenta de multiplayer online cel putin pana in luna iunie a anului curent. De asemenea, 343 Industries, impreuna cu Microsoft, cauta optiuni noi pentru a continua sa ofere acces la acest mod de joc al lui Halo 2 chiar si dupa noua data limita. Acestea sunt vesti bune pentru cei care inca se joaca Halo 2, insa costurile pentru mentinerea serviciului in viata ar putea fi prea mari. In momentul in care s-a anuntat renuntarea la multiplayer, Microsoft sustinea ca maximul de jucatori online simultan era de aproximativ 20.

Halo 2 este unul dintre cele mai importante jocuri din secolul 21, intrucat acesta a pornit revolutia jocurilor online pe console. Bungie a dezvoltat sistemul de matchmaking, disponibil acum in majoritatea titlurilor de pe piata si a pus la punct sistemul de conturi pentru Xbox Live, care este acum folosit de Microsoft in toate serviciile sale online.