Specificatiile lui Samsung Galaxy Mega 6.3 pun Note-ul la colt
In cazul in care vi se parea ca Samsung nu calca suficient de des linia dintre telefoane de dimensiuni decente si tablete, pentru asta va exista Galaxy Mega 6.3.
Nu sunt si nu voi fi niciodata de acord cu trendul existent, acela de a-ti face buzunare la comanda pentu a putea gazdui aceasta clasa dubioasa de dispozitive care, din motive necunoscute, continua sa se mai numeasca telefoane. Pentru ca am lamurit acest aspect, sa revenim la cei de la Samsung, care au luat decizia de a mai completa un segment de piata. Intr-un univers in care aproape din jumatate in jumatate de inci compania coreana are un dispozitiv cu Android, incep sa apara tot mai multe zvonuri legate de un asa numit Samsung Galaxy Mega.
Galaxy Mega 6.3, un phablet care are trebui sa ajunga pe piata in urmatoare luni, incorporeaza un panou de 6,3 inci, dupa cum ii spune si numele. Tipul panoului folosit este PLS, in timp ce rezolutia necunoscuta este specificata momentan doar ca fiind HD. Procesorul ar putea fi un dual core la 1,7 GHz asistat de o cantitate atipica de 1,5GB de memorie RAM. Camera frontala va fi de 2 megapixeli in timp ce in spate va fi dotat cu un senzor de 8 MP. La capitolul conectica, nu vor lipsi Bluetooth 4.0, WiFi 802.11 a/b/g/n si un senzor A-GPS. Bateria incorporata este de 3200 mAh.
Grosimea aparatului ar trebui sa fie in jurul celei specifice Galaxy S4. Sistemul de operare ar trebui sa fie Android 4.1.2 sau 4.2.2 iar versiunea interfetei TouchWiz ar trebui sa fie Nature UX. Incercand sa se adreseze unui numar cat mai mare de teritorii, nu este exclus sa ne asteptam la o versiune a telefonului cu LTE si una cu HSPA+. In final, daca zvonurile se confirma, ar trebui sa vedem pe la mijlocul lunii mai o versiune pe negru, disponibila pe piata, in timp ce o versiune pe alb ar trebui sa fie facuta publica cateva saptamani mai tarziu.