Reuters ne spune cine vine după Ballmer în funcţia de CEO
Nu s-a schimbat nimic în legatură cu plecarea lui Steve Ballmer de la şefia Microsoft, rămâne doar să vedem cine vine după Ballmer în înalta funcţie.
Într-un reportaj recent al celor de la Reuters ies la iveală câteva nume care i-ar putea urma lui Ballmer în funcţia de CEO al gigantului din Redmond. Au existat multe speculaţii pe acest subiect şi, deşi sursa acestora pare de încredere, trebuie să aveţi în vedere faptul ca orice nu iese din gura unui oficial Microsoft pe acest subiect are statut de zvon.
Printre numele care au figurat pe mai multe liste decât s-ar aştepta cineva, s-au aflat Stephen Elop, actualul Director general Nokia, şi Alan Mulally, CEO-ul companiei americane Ford. Acum a venit rândul publicaţiei franceze Reuters să confirme acelaşi set de informaţii, chiar dacă nu este nimic sigur. Ca un mic detaliu, se pare că lupta pentru titlu nu este chiar pe final. Aceeasi sursă confirmă că lista finală a candidaţilor potriviţi pentru funcţia de CEO include trei candidati interni şi alţi câţiva externi. În condiţiile în care lista iniţială cuprindea nu mai puţin de 40 de persoane, este evident că nu mai avem mult de aşteptat până la un comunicat oficial pe marginea acestui subiect.
Prezenţa pe această listă a lui Stephen Elop nu este deloc o surpriză, însă merită reţinută motivaţia prezenţei lui Mulally pe această listuţă. El a fost responsabil de reînvierea companiei Ford din 2006, până în prezent. În teorie, contractul său la Ford expiră în 2014, un argument în plus că este potrivit postului.
Printre celelalte opţiuni trecute în revistă în acest moment, se numără Tony Bates, fost CEO Skype, şi Satya Nadella, vicepreședinte executiv Cloud and Enterprise în cadrul Microsoft.