Noul iOS 7 nu te mai lasa sa folosesti cabluri de doi lei
Un avertisment din versiunea beta s-a transformat intr-un mesaj care-ti aduce la cunostinta incompatibilitatea unui iDevice cu iOS 7 cu cabluri de doi lei.
La aproximativ 24 de ore dupa lansarea oficiala a noului iOS 7, incep sa apara noi detalii legate de functiile ascunse in noua versiune a popularului sistem de operare. Aici vom atrage atentia asupra lipsei de suport pentru o mare parte dintre accesoriile ieftine si nesigure.
In timpul perioadei lungi de beta prin care a trecut noul SO, utilizatorii care foloseau cabluri de date care nu erau originale trebuiau sa dea OK la un mesaj inainte sa inceapa procesul de incarcare. Respectivul avertisment s-a transformat insa intr-o amenintare, deoarece foarte multi utilizatori au ajuns sa se planga pe Reddit ca nu li se mai incarca iDevice-urile. La prima vedere, aceste probleme afecteaza aproape exclusiv cablurile lightning.
Un cablu original de tip lightning sau unul certificat de Apple de la alt producator OEM ca fiind original include un cip de autentificare. Scopul acestuia din urma este sa confirme iDevice-ului ca este vorba de un accesoriu original. Avand in vedere exploziile din ultima vreme care vizau utilizarea de incarcatoare de o provenienta dubioasa, gigantul din Cupertino a decis sa fie mai radical vizavi de suportul pentru acest tip de accesorii.
Concluzionand, exista mari sanse ca multe dintre perifericele de doi lei pe care le-ati prins la „super oferta” sa nu mai poata fi folosite in tandem cu iDevice-ul din dotare.
Desi exista o metoda prin care sa ocoliti respectiva restrictie, aceasta nu este foarte facila si cu siguranta pe termen lung va va motiva sa va luati un alt cablu lightning. Implica sa conectati telefonul la calculator, sa-l deblocati, sa dati ok la respectivul mesaj, cu ecranul pornit sa-l deconectati de la PC, sa-l reconectati, sa acceptati din nou mesajul si… sa sperati ca acest ciclu de elemente a functionat.