Noi detalii despre Samsung Galaxy Note III
Galaxy Note a fost primul exponent serios al conceptului de phablet, doi ani mai tarziu, pasionatii acestui format asteapta Galaxy Note III.
Trei smartphone-uri genereaza anual mai multe zvonuri decat orice alte gadgeturi din industria IT. Este vorba de noul iPhone, noul Galaxy S si noul Galaxy Note. Acum este vorba de ultimul dintre cele trei.
Galaxy Note III are mari sanse sa faca trecerea la o dimensiune generoasa a ecranului de 5,9 inci. Aceasta diagonala va fi cu 0,4 inci mai mare decat cea a panoului din Galaxy Note II N7100. Informatia provine de la unul din furnizorii de componente cu care colaboreaza Samsung pentru a-si pune noul phablet la punct. Indiferent daca se confirma sau nu, o alta schimbare va fi mai mult ca sigur integrata in Note III. Este vorba de rezolutia ecranului. Daca acum un an era decenta o rezolutie de 1280 x 720 pentru o diagonala de 5,5 inci, in 2013, produsul 1920 x 1080 a devenit standard mai repede decat se astepta cineva. In ceea ce priveste tehnologia folosita la realizarea panoului, la fel de importanta precum diagonala si rezolutie, sud coreenii de la Samsung vor opta probabil pentru OLED.
Pe partea de lansare, Statele Unite se pare ca se numara printre primele piete in care se va comercializa cel mai nou dispozitiv din seria Note. Pentru ca in ultimii doi ani ultimele detalii le-am vazut facute publice in cadrul targului de tehnologie IFA, de la Berlin, 2013 are mici sanse sa fie exceptia de la regula. Pe acest principiu, in luna august ar trebui sa putem mana pe el din magazinul operatorilor de telefonie autohtoni. Nu este exclus nici ca Samsung sa opteze pentru un eveniment dedicat de lansare, precum Unpacked-ul din spatele Galaxy S4. Doar timpul ne va confirma care varianta este corecta.