Microsoft te indeamna sa incerci WP8 printr-o aplicatie de Android

de: Alexandru Puiu
28 04. 2013

Switch to Windows Phone este numele unei aplicatii de Android care va incerca sa te tenteze sa faci

Cele mai multe reprosuri adresate platformei Windows Phone sunt legate de lipsa de aplicatii. Desi o parte semnificativa din problema, in continuare mai exista reticenta utilizatorilor sa faca tranzitia catre smartphone-uri cu WP8. Cei mai multi se blocheza la numarul total de aplicatii disponibile in Google Play sau Apple AppStore, in comparatie cu Windows Phone Store. Desi o parte din griji sunt justificate, in functie de aplicatiile pe care le folositi, trecerea s-ar putea sa nu fie cea mai dificila.

Pentru a incerca totusi sa va convinga sa deveniti utilizator Windows Phone, Microsoft va lansa in zilele urmatoare o aplicatie intitulata ,,Switch to Windows Phone”. Aplicatia va fi disponibila doar in Google Play si, odata instalata, va va scana continutul de aplicatii al telefonului si va crea o lista. In secunda urmatoare, prin intermediul Quixey, un motor de cautare pentru aplicatii, va cauta alternative pentru aplicatiile pe care le aveti instalate. Daca vor exista variante create de acelasi dezvoltator ale unor aplicatii de Android disponibile in Windows Store, vor fi listate acelea.  Daca nu, vor fi listate aplicatii cu o functionalitate similara.

Pentru o precizie ridicata a sugestiilor, motorul de cautare nu ia in calcul doar numele aplicatiilor, ci si descrierea acestora, ratingul si continutul review-urilor lasate de utilizatori. Chiar daca este destul de greu sa convingi pe cineva sa renunte la pretiosul sau smartphone, astfel de intiative din partea Microsoft se pare ca functioneaza. In ultimele luni Windows Phone a depasit BlackBerry ca popularitate si, in cateva tari chiar si iOS-ul celor de la Apple.