Microsoft – noi pași pentru securitatea contului de email

de: Alexandru Puiu
10 12. 2013

Dacă tot am devenit din ce în ce mai paranoici vizavi de , Microsoft încearcă să ne mai liniştească prin-un update important.

Indiferent că este vorba de un cont Microsoft pe care îl folosiţi pe sau acelaşi cont Microsoft la care aveţi asociată o adresă de email @outlook.com, un nume de utilizator şi o parola a început să deţină o greutate destul de mare în universul online actual. Având în vedere că gigantul din Redmond are cea mai mare vechime pe internet, e de apreciat că face eforturi pentru a ne oferi un anumit confort psihologic vizavi de securitate.

După ce în luna aprilie a introdus autentificarea în doi paşi, în zilele următoare ar trebui să vedeţi schimbări importante în panoul de control al utilizatorului Microsoft. Acestea vor avea ca scop sporirea transparenţei şi a controlului pe care îl deţineţi vizavi de informaţiile voastre stocate online. Utilizatorii vor putea să vadă într-o secţiune separată a site-ului ora, data şi locaţia aproximativă din care s-a făcut ultima autentificare. Vor exista rapoarte pentru tentativele reuşite şi nereuşite de autentificare cât şi pentru fiecare modifcare a informaţiilor de securitate, gen întrebări suplimentare. În acelaşi timp, pentru fiecare element dintr-o listă similară cu cea de mai sus veţi putea vedea tipul de aparat de pe care s-a realizat autentificarea, IP-ul acestuia şi browser-ul.

În cazul nefericit în care nu mai aveţi acces la numărul de telefon şi adresa de backup asociată contului, folosind coduri de recuperare puteţi recâştiga accesul la cont. Această metodă funcţionează şi dacă nu mai puteţi folosi dispozitivul pe care aveaţi configurată autentificarea în doi paşi. Fiecare persoană poate defini un singur cod de recuperare ce poate fi inlocuit cu uşurinţă cu un altul. În ceea ce priveşte sistemul de notificări pe care le primiţi în diverse momente, inclusiv atunci când încercaţi să vă schimbaţi parola, câţiva parametri vizavi de acest aspect pot fi de asemenea modificaţi.

În final, nu mai trebuie să aşteptaţi decât câteva zile până când vă veţi lămuri dacă cineva pierde timp încercând să vă spargă vouă contul de mail.