Imagini cu HTC Tiara au aparut online in cursul zilei de astazi

de: Playtech.ro
11 06. 2013

Imaginile si specificatiile urmatorului smartphone care va avea sistem de operare  Microsoft Windows Phone 8, HTC Tiara, au fost postate online.

Designul acestuia aduce aminte de modelul HTC One SV, iar din punct de vedere al specificatiilor tehnice, noul smartphone se afla undeva intre modelele HTC Windows Phone 8S si HTC Windows Phone 8X.

Conform informatiilor care circula pe Internet, HTC Tiara va avea un ecran Super LCD2 cu o diagonala de 4,3 inci si cu rezolutie WVGA, 800×480 pixeli. In acelasi timp, noul smartphone de la HTC va avea procesor dual core Snapdragon la 1,2 GHz si 1 GB de RAM. HTC Tiara detine de asemenea, o camera principala de 8 megapixeli, si una de 1,6 megapixeli in fata, precum si 8 GB de memorie interna. HTC Tiara vine instalat cu sistemul de operare Microsoft Windows Phone 8, iar energia modelului va fi furnizata de o baterie de 1.800 mA.

Din pacate, inca nu avem nicio informatie despre data lansarii oficiale a terminalului HTC Tiara, insa pe Internet exista zvonuri ca acesta va iesi pe piata pana la sfarsitul acestei luni. Din pacate, nici informatii despre pret nu sunt vehiculate, dar, cel mai probabil, si acesta se situeaza, ca si configuratia, intre cele ale terminalelor HTC Windows Phone 8S si HTC Windows Phone 8X.