GTA San Andreas soseşte pe iOS. Pe Android şi WP8, mai durează

de: Alexandru Puiu
13 12. 2013

Cu toate că nu înţeleg logica din spatele unor astfel de întarzieri, important este că noul poate fi deja instalat pe iDevice-uri.

La mijlocul lunii noiembrie, cei de la au anunţat că vor continua o tradiţie începută în urmă cu doi ani. La momentul respectiv, au lansat GTA 3 pe iDevice-uri, iar un an mai târziu să putem profita, în acelaşi format, de GTA Vice City.

Ieri, am putut deja instala pe iPhone noul GTA San Andreas. Din păcate, deşi exista o promisiune clară şi vizavi de o lansare pe Android, Windows Phone şi Kindle, devenise evident că posesorii de iPhone, iPad sau iPod Touch se aflau în primul val. Nu a durat prea mult după eveniment şi au apărut lămuririle oficiale pe marginea discrepanţei. Grand Theft Auto San Andreas va ajunge pe pe WP8 şi Android săptămâna viitoare.

Cum era de aşteptat, nu vor exista nici un fel de diferenţe de conţinut între versiuni, iar prețul va fi constant pentru toţi utilizatorii, indiferent de platformă. Valoarea exactă va fi de 6,99 dolari, transformaţi în moneda locală. Oferind peste 70 de ore de gameplay, noul joc din serie a fost reinventat pentru mobile, cu o grafică îmbunătăţită semnificativ şi un sistem de control optimizat pentru touchscreen. Ca un scurt istoric, jocul a fost lansat pentru prima oară în 2004 pentru PlayStation 2, urmând ca la scurt timp să fie portat pe PC şi Xbox.

Pe lângă faptul că este unul dintre cele mai populare jocuri Grand Theft Auto lansate vreodată, are mari şanse să ofere şi unul dintre cele mai mari spaţii de explorat pe mobil, datorită celor trei oraşe realizate în detaliu – Los Santos, San Fierro şi Las Venturas, incluse în statul San Andreas.