Green500 demonstreaza avantajele unui supercomputer cu procesare GPU

de: Radu Neagu
01 07. 2013

Green500 este un top al celor mai eficiente echipamente de calcul din intreaga lume, iar ultimele rezultate demonstreaza cat de eficient este un supercomputer cu procesare GPU.

Green500 este pentru eficienta energetica ce este Top500 Supercomputere pentru performanta, dar ordinea clasamentului se schimba mereu. Daca acum ceva vreme, mai exact anul trecut, BlueGene/Q, un supercomputer creat de IBM, se afla in topul listei, acum primele trei locuri apartin producatorilor de componente cunoscute publicului: Intel, AMD si Nvidia, in aceasta ordine.

Pe primul loc se afla Intel cu al sau coprocesor Xeon Phi, care functioneaza la National Institute for Computational Sciences si are un consum de 44.89 KW. Chiar daca nu este printre cele mai performante, ocupand locul 253 in Top500, sistemul este unul mult mai mic ca dimensiune, si se apropie foarte mult de performantele lui BlueGene/Q, un supercomputer bazat pe tehnologia Titan de la Nvidia. Eficienta acestui sistem este de 2499.44 MFLOPS/W, cu 400 de puncte mai sus ca BlueGene/Q.

Pe locul al doilea, singurul sistem din aceasta lista propulsat de AMD, se afla SANAM (King Abdulaziz City for Science and Technology). Acesta functioneaza cu ajutorul a 420 de placi AMD FirePro 10000, placi recent lansate de producatorul cu acelasi nume. Fiecare placa are in componenta doua GPU-uri din seria Tahiti. Consumul total este de 179 KW, cu 2351.1 MFLOPS/W eficienta, iar performanta il plaseaza pe locul 52 in Top500.

 

Pe locul al treilea se afla TITAN, un supercomputer bazat pe tehnologia Tesla de la Nvidia care functioneaza la Oak Ridge National Laboratory. Acesta este insa ocupantul primei pozitii in Top500, fiind de altfel si cel mai mare supercomputer de pe lista Green500. Cu o eficienta de 2142.77 MFLOPS/W este remarcabil faptul ca se afla printre primele trei computere si ca eficienta, dupa ce ocupa locul fruntas la capitolul performanta.

Observam alaturi de GPU-uri chiar mai multe procesoare x86 care se alatura performantei si eficientei, cum e cazul lui Xeon Phi, si chiar daca nu este prima data cand producatorii de componente au iesit in fata celor care produc supercomputere dedicate este o noutate faptul ca acum ocupa primele trei locuri in clasamentul Green500.