Google, ochelarii Google Glass si… paranoia?

de: Alexandru Puiu
19 04. 2013

Am tot dezbatut in ultimele zile , ca acum sa aflam si secretele din termenii de utilizare ai produsului.

Dupa livrarea catorva perechi de ochelari la 1.500 dolari, gigantul din Mountain View se pregateste si de livrarea in masa a produsului, peste cateva luni. Asadar, sansele ca cineva din anturajul vostru sa devina utilizator de Glass pana la sfarsitul acestui an sunt destul de mari. Cu toate acestea, posibilitatile ca acel cineva sa va dea si voua perechea de ochelari inteligenti pentru cateva minute tind sa fie egale cu zero.

De ce?

La o privire mai atenta printre termenii si conditiile cu care sunteti implicit de acord in momentul in care deveniti utilizator de Glass, formularile folosite de Google si de avocatii companiei sunt destul de agresive cand vine vorba de un aspect particular al utilizarii produsului. ,,Daca va vindeti, transferati, imprumutati sau va dati dispozitivul oricarei alte persoane fara autorizarea explicita provenita de la Google, Google isi rezerva dreptul de a dezactiva dispozitivul in asa fel incat nici voi si nici o alta persoana neautorizata care incearca sa mai foloseasca dispozitivul nu veti mai beneficia de garantie, serviciu de suport sau bani returnati.

In pratica, indiferent cum traduceti cuvintele celor de la Google, ochelarii in cauza se pare ca nu sunt de imprumutat. Mai rau decat atat, riscati si sa pierdeti siguranta oferita de companie in cazul in care ochelarii se defecteza intr-un fel sau altul si voi incercati sa-i duceti in garantie.

Din punctul meu de vedere, Google nu va lasa multe lucruri la voia intamplarii cand vine vorba de Glass. Desi ar putea parea un pic absurda situatia descrisa in contractul de utilizare, Google Glass mai face un lucru impresionant: se adapteaza. Ochelarii Google vor fi capabili sa se adapteze pe accentul vostru in momentul in care dati o comanda, vor face o treaba din ce in ce mai buna cand va veni vorba de invatarea obiceiurilor voastre, cat si a informatiilor private aferente conturilor voastre de email, sms sau contacte. Intr-un astfel de context, nici nu trebuie sa dureze sase luni pana sa va dati seama ca ochelarii sunt un accesoriu exclusivist, dedicati unei singure persoane, pentru o viata conectata.

Acestea fiind spuse, mai este vorba de paranoia?