Gigaset se apucă de tablete cu Android performante

de: Alexandru Puiu
29 11. 2013

Trecerea timpului nu face decât să ne confirme că tot mai multe companii mai mult sau mai puţin cunoscute, precum Gigaset, s-au apucat de tablete.

În domeniul tabletelor, concurenţa este un aspect pozitiv, deoarece motivează companiile să lanseze la preţuri din ce în ce mai accesibile. În plus, pentru că producători noi au mai mult de demonstrat atunci când intră prima oară în acest domeniu, câteodată ajung pe piaţă produse cu raporturi preţ/performanţă incredibile.

Cei de la Gigaset întră pe piaţă cu două tablete de 8 şi 10,1 inci cu nume sugestive, QV830 şi QV1030. Modelul de 8 inci este realizat din aluminiu eloxat pe spate ce complementează un panou rezistent la zgârieturi.

Modelul de 10,1 inci are un panou HiDPI de invidat cu o densitate de pixeli de 300 dpi şi o rezoluţie de 2560 x 1600. Ambele modele vor folosi pentru procesare un SoC quad core NViDIA T40S pe arhitectură Cortex A15 tactat la 1,8 GHz. Vor fi dotate cu sunet stereo, vor avea o cameră principală de 8 megapixeli şi vor rula 2 Jelly Bean. Cu toate că amândouă vor fi dotate cu slot de carduri MicroSD pentru extensie, QV830 va avea o memorie internă de 8GB, în timp ce QV1030 face saltul până la 16GB.

Începând cu luna decembrie a acestui an, modelul de 8 inci va avea un preţ de 199 de euro, în timp ce modelul de 10 inci va putea fi achiziţionat cu 369 de euro.

Deşi nu există încă o opinie concludentă vizavi de performanţa acestor două modele, anul viitor ne putem aştepta deja la câţiva urmaşi.