Allview Viper V1 – un smartphone capabil sa te atraga [REVIEW]

de: Alexandru Puiu
21 08. 2013

Cu un design compact, specificatii rezonabile si un pret alineat la bugetele autohtone, Viper V1 s-ar putea sa sa va surprinda.

Este noul varf de gama al brasovenilor. Un telefon cu un design care aduce aminte de Nexus 4, un ecran generos, luminos si cu o putere de procesare suficienta pentru a nu-ti lasa nici o secunda impresia ca stai dupa el. Daca odata cu Viva Q8 m-am lamurit ca in acest segment de piata al produselor branduite in Romania nu se mai mizeaza pe produse slabe la preturi mici, cu Viper V1 am descoperit ca aceasta politica nu se refera doar la tablete.

Cu ce ne „ameninta”?

In cutia noului , gasiti o sticluta de antibiotic care imi aduce de prezentarea ampicilinei cand eram mic. Desi acesta este doar un accesoriu de marketing, fara nici o utilitate reala, mi s-a parut o analogie draguta cu veninul viperei din titlul produsului. In plus, nu doar notiunile de marketing si-au gasit loc in cutia acestui smartphone. Incercand probabil sa compenseze optiunile infinte de personalizare cu care vin un iPhone sau un Galaxy S, prin accesoriile terte, cei de la Allview va ajuta sa aveti Viper-ul in trei arome diferite prin trei carcase separate pentru spatele aparatului. In plus, nu lipseste nici un cablu USB – microUSB de aproximativ 15 centimetri pentru incarcare sau transfer de date si un incarcator de priza cu un output de un amper. Acesta din urma e foarte important pentru ca va poate incarca si o tableta, nu doar un telefon.

Tot in cutie veti gasi o pereche de casti care, prin cablul plat si combinatia de rosu si negru, amintesc de populara serie de in-ear Beats By Dre Tour. Din pacate, desi nu ar trebui sa judecam un telefon dupa calitatea castilor, cei de la Allview cu siguranta ar fi putut sa faca o treaba mult mai buna la acest capitol. Plaja de fecvente redata este foarte mica, nu exista basi sau inalte si constant se aude un ecou in fundal de parca s-ar juca cineva la egalizator. Nici macar nu are vreo legatura cu sursa de semnal – le-am testat atat cu un iPhone 5, cat si cu o placa de sunet pe USB Asus Xonar conectata la notebook.

Design

In primul rand, are 68,4 x 137,5 x 7,9 milimetri si 124,9 grame. Aceasta grosime este remarcabila, in parte datorita faptului ca prea putine telefoane atat de subtiri mai reusesc sa ofere confortul de a schimba bateriile dupa bunul plac. Are aceeasi grosime cu Galaxy S4 si este mai subtire cu 0,4 milimetri decat Galaxy S3, smartphone-uri care vin de asemenea cu baterii ce se pot indeparta cu usurinta. Sub capac, Viper V1 e , cu un slot pentru SIM de dimensiuni normale si un al doilea pentru microSIM, perfect pentru cei care renunta la un iPhone 4 sau 4S pentru a trece la Allview. Tot la interior, gasim bateria de 3,7 volti si 1800 mAh, plus un al treilea slot pentru carduri micro SD.

Avand in vedere ca are 4GB memorie interna, dintre care 1,75GB sunt disponibili, investia intr-un card este prima pe care trebuie sa o faceti dupa achizitie daca sunteti tentati sa faceti vreo poza sau o filmare cu telefonul. Camera are la baza un senzor OV8835 de 8 megapixeli si este ajutata de un blit LED pentru filmari Full HD 1080p cu o viteza de 30 de cadre pe secunda. Cea de-a doua camera frontala este de 2 megapixeli.

Daca v-ati decis pentru unul dintre cele trei capace (personal, am optat pentru albastru deschis), puteti porni in sfarsit telefonul si sa incepeti sa va bucurati de cum se simte in mana.

Cu toate ca nu este nici pe departe un design original, latimea combinata cu grosimea si textura plasticului de pe spate iti dau sentimentul ca nu vei scapa sub nici o forma telefonul din mana. Apropo de plastic, intregul telefon este realizat din acest material, exceptand sigla producatorului de pe spate si inelul din jurul camerei. Dupa cateva ore de manipulat telefonul, mi-am dat seama ca ergonomia a fost un criteriu important in alegerile de design. Faptul ca singurele butoane fizice sunt pe partea dreapta va reprezenta un avantaj pentru dreptacii care pot folosi degetul mare cu scopul de pune telefonul in stand by si de a ajusta volumul. Stangacii nu au acelasi beneficiu. Mufa de casti si portul microUSB se gasesc pe marginea superioara a aparatului.

Display

Ecranul unui smartphone este vital pentru succesul unui astfel de gadget modern, iar cei de la Allview ma incanta din ce in ce mai des cu alegerile facute la acest capitol. In cazul Viper V1 s-a optat pentru un IPS-LCD de 4,7 inci cu o rezolutie de 1280 x 720 pixeli si o densitate de pixeli de 321 DPI. In conformitate cu tendintele actuale, si acest telefon este protejat cu Gorilla Glass. Nu am gasit informatii legate de versiunea de Gorilla Glass, dar, chiar daca este un telefon de anul acesta, sunt aproape sigur ca vorbim de prima generatie a stratului de protectie.

In utilizarea de zi cu zi, ecranul este destul de impresionant. In lumina naturala se vede foarte bine, iar unghiurile de vizibilitate sunt impecabile indiferent cum te uiti, un merit al IPS-ului. O alta urmare a calitatii panoului este evidenta cu luminozitatea ecranului pe minim. In aceste conditii, nu veti sesiza variatii de culoare sau diferente ale puterii de iluminare pe intreaga suprafata a display-ului.

Specificatii

Pe langa un ecran foarte bun si un design ergonomic, Viper V1 ascunde o configuratie cat se poate de actuala. Partea de procesare este asigurata de un Quad Core tactat la 1,2 pe arhitectura ARM Cortex-A7, ajutat de un GPU PowerVR SGX 544 si un GB de memorie RAM. Are WiFi b/g/n si este compatibil cu Bluetooth 4.0 cu A2DP si Enhanced Data Rate (EDR). Cele doua SIM-uri lucreaza perfect pe 2G si 3G UMTS. Pentru trafic de date functioneaza pe HSUPA si HSDPA+ pana la 21 Mbps.  Nu lipseste un modul GPS, un compas digital, senzor de lumina, senzor de proximitate, accelerometru.

Sistemul de operare preinstalat este Android 4.2.1 Jelly Bean. Printre altele, acesta vine cu un modul de verificare a aplicatiilor pe care le instalati direct de la Google, un avantaj semnificativ pentru cei care instaleaza aplicatii din orice sursa. Daca aveti un abonament de date generos, din meniul de configurare al telefonului puteti partaja conexiunea la internet prin Bluetooth sau WiFi.

La capitolul modificari de aspect aduse de Allview interfetei originale Android, acestea nu sunt semnificative si nici nu mi s-a parut ca afecteaza in vreun fel performanta aparatului. In schimb, pentru entuziastii personalizarii, din ecranul principal al aparatului, printr-un simplu tap, puteti schimba tema si efectele de tranzitie afisate in momentul in care schimbati pagina cu aplicatii.

Performanta

In practica, Viper V1 va va lasa placut impresionati. Se comporta exemplar. E sprinten, rapid la intrat si iesit din aplicatii, e confortabil de tinut in mana, iar ecranul IPS cu raport 16:9 e perfect pentru clipuri de pe YouTube. Nici macar difuzorul integrat nu este o dezamagire. Desi este mono, veti putea asculta in conditii optime Tunnel Vision de la Justin Timberlake sau Do or Die de la 30 Seconds to Mars. V1 este capabil sa creeze o atmosfera placuta intr-o camera prin ecranul luminos si sunetul puternic emanat.

Pozele facute cu camera au totusi mult zgomot de imagine in conditii de iluminare reduse. Pe de alta parte, daca soarele este puternic, nu veti avea probleme in a observa detalii specifice unui senzor de 8 megapixeli.

Informatii generale Retea 2G 2G: 850/900/1800/1900 MHz;
  Retea 3G 3G: UMTS 900/2100 MHz
  Dual SIM. Dual Stand-by Da
Dimensiuni Dimensiuni 68,4*137,5*7,9 mm
Display Tip IPS-LCD
  Diagonala 4,7″
  Rezolutie 1280X720 px, 312 dpi
  Alte caracteristici display Touchscreen capacitiv, multitouch OGS, Gorilla Glass
Sunet Tipuri alerta Vibratie, ringtone audio
  Difuzor Da
Data GPRS Da Class 12
  EDGE Da Class10
  3G HSDPA+ 21 Mbps si HSUPA 5,4 Mbps
  WLAN WiFi 802.11 b/g/n
  Bluetooth 4.0 cu A2DP si EDR
Caracteristici Sistem de operare Android 4.2.1 Jelly Bean
  Procesor Cortex-A7, 1,2GHz Quad Core
  Radio FM Da
  GPS Da
  Limba meniu Romana,Engleza,Germana,Spaniola, Magiara, Franceza, Olandeza, Rusa, Italiana etc.
  Memorie Flash 4GB, 1,75GB disponibil
  Compas Da
  GPU PowerVR SGX 544/OpenGL ES 2.0
  AGPS Da
  Altele Memorie externa pana la 32GB prin microSD card
Camera Principala 8 MP cu Autofocus/ OV8835
  Video 1080p@30fps Full HD
  Frontala 2 MP
  Caracteristici Touchfocus, High Dynamic Range (HDR), Led flash, Face detection, Geotagging
Internet Altele Tethering prin Bluetooth, Thetering prin Wi-Fi
Senzori Senzor lumina Da
  Senzor proximitate Da
  G sensor Da
Baterie Tip Li-Ion 3,7V, 1800mA
  Stand-by Pana la 280 ore
  WiFi 11 ore si 24 de minute
  Convorbire Pana la 380 minute in 2G ,330 minute in 3G
Diverse SAR maxim 2 W / kg
  Limita SAR 0.398 W / kg
Continut pachet   Telefon, manual de utilizare, certificat de garantie, alimentator, cablu de date USB, carcasa spate albastra, carcasa spate alba

Am testat autonomia telefonului cu luminozitatea ecranului la 30% folosind un script care reincarca la 30 de secunde aceeasi pagina de internet complexa cu continut Flash si HTML5. In acest scenariu, am obtinut 11 ore si 24 de minute. In rest, cei de la AllView specifica 280 de ore de standby pentru bateria de 1800 mAh si 330 de minute de dialog pentru conversatii pe o conexiune 3G. Din experienta mea, cu aproximativ o ora de vorbit la telefon in fiecare zi, dupa 3 zile a trebuit sa-l reincarc, o statistica imbucuratoare avand in vedere ca m-am obisnuit sa-mi incarc telefonul in fiecare zi.

Ca teste, am folosit AnTuTu Benchmark, AnTuTU 3DRating, 3DMark, Quadrant Standard, PeaceKeeper si RealPi Benchmark.  In AnTuTu Benchmark am obtinut 13060 de puncte, defalcat pe ARM – 2452, CPU Integer – 3531, CPU Float – 2536, 2D Graphics – 629, 3D Graphics – 3080, Database IO – 490, SD Card Write – 150 si SD Card Read – 192. In AnTuTU 3DRating scorul a fost de 3248 de puncte cu o medie de 11,4 cadre pe secunda. In solutia cross-platform a celor de la Futuremark am rulat cele doua teste Ice Storm si Ice Storm Extreme cu rezultatele de 3154, respectiv 1557 puncte. In RealPi a durat 27,7 de secunde pana mi-a calculat un un milion de zecimale pentru Pi. In Quadrant Standard, scorul final a fost de 4022 de puncte cu 9260 pentru CPU, 3324 pentru memorie, 5017 pentru I/O, 243 pentru performanta 2D si 2266 pentru performanta 3D. In Peackeeper, testul cross-platform pentru browsere, scorul final a fost de 567 de puncte.

Concluzie Allview Viper V1

Fuga dupa specificatii nu este cu siguranta un trend pozitiv pentru utilizatori. Tocmai din acest motiv, pentru ca cei de la Allview au reusit sa intregreze un hardware de actualitate in Viper, pretul pentru acest aparat este de 1300 de lei, cu mult peste alte terminale oferite de producatorul roman. Dupa cum ati vazut si in rezultatele obtinute in teste, respectiva valoare se reflecta in scoruri peste medie. Intr-o piata guvernata de smartphone-uri subventionate de operatori, doar marketingul agresiv si numarul semnificativ de contracte de distributie cu mari lanturi de magazine va reusi sa scoata din umbra un telefon care, din multe puncte de vedere, este pe aceeasi linie de performanta cu creatii mult mai scumpe de la Samsung, HTC sau LG.