Windows 8 vine cu „Xbox Windows”

de: Cătălin Nițu
08 08. 2012

Jocurile pe care Windows 8 le va avea incluse in momentul lansarii se vor gasi sub noul branding Xbox Windows. aceasta este probabil o incercare a celor de la Microsoft de a se departa de renumele prost pe care initiativa Games for Windows a avut-o, profitand de numele Xbox, care este vazut mult mai bine de gameri.

Odata cu includerea acestor jocuri sub Xbox Windows, vine si integrarea unor functii pe care le-am văzut mai întâi pe Xbox 360, precum posibilitatea de a câștiga Achievement-uri. În cazul în care folosiți același cont de Live pe consola, cât și pe un PC cu Windows 8, veți putea câștiga puncte în plus care se vor adăuga la GamerScore, jucând Mahjong, Sollitaire sau Minesweeper. Fiecare va oferi mai puține puncte decât un joc normal, sau unul destinat Xbox Live Arcade, însă cei care vor să aibă un scor cât mai mare pe Live se vor bucura de cele 25, 40, și respectiv 50 de puncte în plus pe care cele trei jocuri le oferă.

Se pare că brandingul Xbox Windows va fi folosit și în cazul jocurilor disponibile în Windows Store, unde vor fi lansate și alte titluri care au debutat mai întâi pe Xbox 360 în cadrul Xbox Live Arcade, precum Ms. Splsion Man și Rocket Riot. Games for Windows nu va dispărea, însă pare se pare că va fi aplicat doar pentru jocurile retail. Este probabil doar o chestiune de timp, până când și aceste jocuri vor fi incluse în noul Xbox Windows.