Vrei sa faci un sistem de operare pentru Raspberry Pi?
Traiesc cu impresia ca vor trece multi ani de zile pana vom vedea toate lucrurile de care este capabil un Raspberry Pi. Chiar si asa insa, in primul rand, pentru a-l exploata, ai nevoie de un sistem de operare.
Alex Chadwick de la departamentul de Computer Lab din cadrul Cambridge University este numele unuia dintre studentii ce si-au facut o ambitie personala din a lucra cu gadgeturile de 25 de dolari peste vara. Plecand de la aceasta experienta, baietii implicati in procesul de experimentare au publicat online un ghid cat se poate de detaliat pentru a te ajuta sa realizezi un sistem de operare pentru Raspbery Pi de la zero.
Baking Pi este numele proiectului pe care il puteti accesa gratuit pe site-ul Universitatii Cambridge pentru a intelege pas cu pas de ce aveti nevoie pentru a crea un sistem de operare. Fata de alte documente asemanatoare pe care le gasiti pe internet, acesta este un pic mai prietenos dintr-un motiv destul de simplu: universitatea vrea sa achizitioneze placi Raspberry Pi pentru toti studentii din primul an, in cazul carora se merge de la premiza ca nu se prea pricep la hardware.
Urmand cei 12 pasi din tutorial, aveti toate sansele sa intelegeti cateva principii de programare hardware si in acelasi timp sa invatati sa profitati de cateva functii ale Raspberry Pi.