Valve se apuca sa vanda programe pe Steam

de: Alexandru Puiu
09 08. 2012

Incepand cu data de 5 septembrie vom putea cumpara de pe Steam mai mult decat jocuri. Valve a confirmat oficial ca cel mai mare magazin virtual de jocuri pentru PC va include aplicatii diverse ce vor fi disponibile in acelasi regim.

In curand vom vedea pe Steam tot felul de aplicatii, atat pentru creativitate, cat si pentru productivitate, toate profitand de avantajele sistemului Steamworks. Practic, fiecare program gratuit sau contra cost pe care il vom descarca de pe Steam se va instala mai usor, se va actualiza singur si va include posibilitatea salvarii documentelor in Steam Cloud pentru a fi accesibile cross-platform.

,,Cei 40 de milioane de utilizatori care frecventeaza platforma Steam sunt interesati de mai mult decat jocuri. Ei ne-au spus ca ar vrea mai mult software pe Steam asa ca aceasta expansiune a portofoliului vine ca un raspuns la cererea clientilor.” Astfel a argumentat Mark Richardson de la Valve schimbarea radicala de directie a platformei, cu cateva luni inainte ca Microsoft sa-si lanseze propriul magazin virtual de aplicatii Windows Store.

In luna iulie au scapat pe internet primele detalii referitoare la aceasta tranzitie prin intermediul aplicatiei mobile Steam. La momentul respectiv, printr-un artificiu, puteau fi vazute categorii de produse precum contabilitate, animatie si modele, productie audio, design si ilustratie, educatie, editare foto, training software si altele. Pentru a castiga adepti chiar inainte ca o aplicatie software sa fie finalizata, Valve a declarat ca dezvoltatorii vor putea apela la serviciul Steam Greenlinght.