Un robot bazat pe Kinect digitalizeaza magazine, cu inventar cu tot

de: Alexandru Puiu
02 07. 2012

Traiati cu impresia ca senzorii Kinect sunt folositi in prea putine contexte care nu tin de gaming? Ei bine, cea mai recenta colaborare intre o universitate si niste baieti de la Intel s-ar putea sa va schimbe parerea.

Andy Vision este numele unui robot care ar trebui sa faca viata mai usoara atat proprietarilor de magazine retail, cat si cumparatorilor.

Robotul este dotat cu un senzor Kinect si este capabil de procesarea imaginilor din fata „ochilor”. In plus, este dotat cu algoritmi pentru acumulat cunostinte noi. Din imagini 2D sau 3D ale produselor poate genera diverse statistici si poate informa daca o categorie de produse este pe terminate pe raft, sau daca un produs lipseste complet. In acelasi timp, AndyVision poate digitaliza un magazin si poate genera o harta cu informatii relevante legate de continutul din diverse zone ale magazinului in care activeaza.

Activitatea robotului nu se termina aici. Angajatii primesc automat toate informatiile adunate de robot pe iPad-uri, in timp ce un panou central, instalat la intrarea in magazin, afiseaza in timp real continutul interactiv adunat de acelasi robot. Datorita respectivului panou, vizitatorii pot fi mai eficienti in perioada pentru care se afla la cumparaturi.

Robotul a fost dezvoltat de Universitatea Carnegie Mellon din SUA si Centrul Intel pentru Stiinta si Tehnologie specializat pe Computere Embedded.

Desi tehnologia inca mai poate fi imbunatatita, un astfel de sistem este deja prezent in magazinul din campusul universitatii Carnegie Mellon, iar daca detaliile sunt finisate conform planului, anul viitor ne putem astepta sa vedem aceeasi roboti si in alte magazine. In clipul de mai jos puteti vedea robotul in actiune si puteti vedea cateva declaratii din partea oamenilor implicati in proiect.