Un nou tapet si… nu ne mai „fura” vecinii internetul

de: Alexandru Puiu
13 05. 2012

Pentru ca una dintre cele mai mari probleme cand multi dintre noi am adoptat routerele wireless a fost ca „ne fura vecinii internetul”, din fericire, pe langa setari avansate de securitate ale retelei in curand vom mai avea o alternativa.

In imaginea de mai sus, vedeti un tapet care face o treaba foarte buna in a tine frecventele aferente unei conexiuni WiFi la internet in interiorul peretilor. Tapetul foloseste o cerneala cu cristale de argint care blocheaza tranzitia semnalului emis de router-ul din casa fara a interfera cu telefoanele mobile sau frecventele radio. Este dezvoltat de un grup de cercetatori de la Insititutul de tehnologie din Grenoble si se afla intr-un stadiu destul de avansat de cercetare.

Un astfel de proiect a existat inca din 2004, dezvoltat de o companie engleza, insa la momentul respectiv pretul la care se ajunsese era de 8.000 dolari pe metru patrat, destul de mult peste pretul unui tapet normal. Noua varianta dezvoltata de francezi, desi nu are inca un pret, in definitiv va aparea doar la inceputul anului viitor in magazine, va costa aproximativ cat un tapet de calitate medie, spun dezvoltatorii.

Exista insa si un aspect negativ al intregului sistem. Daca vreti sa fiti in siguranta pe partea de retelistica si sa nu poate avea acces nimeni la reteaua wireless din casa, trebuie sa va acoperiti cu respectivul tapet atat peretii, cat si tavanul impreuna cu podeaua. Cu toate ca si in aceste conditii vor exista scapari pe la usi si ferestre, dezvoltatorul acestui tip de tapet promite ca lucreaza si la un material transparent cu aceleasi proprietati izolatoare care sa acopere si elementele respective.