Top 10 lucruri pe care sa nu le faci pe Facebook

de: Alexandru Puiu
19 09. 2012

Partajam un volum imens de informatii pe Facebook: aniversari, relatii, deplasari, locatii si multe alte lucruri. La prima vedere, cele mai multe postari sunt intentionate. Din pacate, din cauza unor aplicatii si site-uri care folosesc datele de autentificare de pe Facebook indirect, s-ar putea sa va treziti ca va agresati prietenii cu tot felul de detalii rusinoase legate de stilul vostru de viata. Si asta nu e totul.

Cu cat aveti mai multe informatii pe Facebook cu atat puteti permite unor straini sa va violeze intimitatea sau si mai rau, sa va treziti cu casa sparta. Au existat in utlima vreme cateva exemple de acest fel. In plus, traim intr-o perioada in care un posibil angajator va poate verifica profilul de Facebook inainte de a va chema la interviu. Ar fi pacat sa vada ca de o saptamana stati numai prin baruri.

Dusa la extrem, activitatea descrisa mai sus poarta numele de overshare sau partajare a prea multor informatii. Un studiu al Laboratorului de Neurologie Afectiva si Sociologie Cognitiva din cadrul Harvard, a gasit si o motivatie pentru un astfel de comportament. ,,Creierele noastre raspund la partajarea de informatii personale in acelasi mod in care raspund la alte declansatoare ale senzatiei de placere precum mancare, bani sau sex.” Cu alte cuvinte, exista o logica in spatele gestului abuziv de a partaja informatii pe Facebook. In acelasi timp insa, exista si multe deficite. Partial argumentate mai sus, motivele pentru care multe dintre informatii care ajung pe Facebook nu ar trebui sa ajunga sunt numeroase si neplacute. Din pacate, multi dintre utilizatorii serviciului se frustreaza ca nici macar nu stiu cum sa dezactiveze respectivele functii. Mai jos am facut un top 10 cu informatiile care nu ar trebui sa ajunga pe Facebook si mai ales cu procedurile pe care trebui sa le urmati pentru a evita situatiile neprevazute.

1. O parola slaba pe Facebook

Desi acest sfat este valabil pe orice site, in cazul celei mai populare retele de socializare este si mai important sa ai o parola puternica. Incercati sa evitati parolele care includ nume sau cuvinte simple dintr-un dictionar, chiar si cu 2, 3 cifre la sfarsit. Incercati pe cat posibil sa amestecati litere mari si litere mici, cifre sau chiar si simboluri pentru o parola greu de spart. O varianta simpla si usor de retinut este introducerea de cifre in mijlocul unui cuvant care pentru voi are o valoare sentimentala. De exemplu romania se poate transforma usor in R0m4n!a pentru a deveni brusc o parola de incredere si usor de tinut minte.

2. Nu va lasati data nasterii completa pe Facebook

Pentru a nu deveni o tinta sigura pentru hotii de identitate, un domeniu de activitate care ia amploare la nivel global, nu lasati data nasterii publica pe Facebook pentru a fi vazuta de oricine. In cel mai rau caz, lasati doar ziua si luna, fara an. Data completa a nasterii poate fi o portita pentru o persoana rau intentionata de a afla mai multe informatii despre voi sau pentru a va modifica parola la alte conturi gen Yahoo! sau Apple ID. Pentru a modifica aceasta setare accesati pagina de Info din Facebook si faceti un click pe Edit Information. In sectiunea Basic Information alegeti sa nu va mai fie afisata pe pagina de profil data nasterii.

3. Profitati de parametri de securitate avansati din Facebook

Accesul la aproape fiecare detaliu din pagina voastra de Facebook poate fi restrictionat doar pentru prieteni, prieteni ai prietenilor, cativa prieteni definiti de voi sau nimeni inafara de voi. In primul rand, restrictionati accesul la fotografii, data nasterii, religie si informatii legate de familie, printre altele. Eventual permiteti accesul la aceste informatii doar anumitor persoane precum prieteni apropiati. De asemenea, nu uitati ca puteti restrictiona accesul unei singure persoane la fiecare tip de informatie de pe pagina de profil. Alocati un pic mai multa atentie datelor de contact. Implicit, s-ar putea sa aiba mai multa lume decat v-ati dori acces la numarul sau numerele voastre de telefon si la adresa de acasa. Pentru a vedea impactul modificarilor pe care le-ati aplicat, pe Timeline-ul vostru in partea de sus, daca faceti pe motorolasul din dreptul ,,Activitiy Log” puteti face click pe View As. Dupa ce ati activat respectiva optiune, pe langa faptul ca vedeti cum arata pagina voastra pentru publicul larg, puteti introduce si numele unei persoane specifice pentru a vedea cum vede respectivul pagina voastra de Facebook.

4. Nu postati numele copilului vostru in imagini pe Facebook

Incercati sa nu folositi numele copilului vostru in tag-uri la fotografii sau descrieri. Daca altcineva face acest lucru, stergeti tag-ul respectiv accesand poza si facand click pe Remove Tag. Daca fiiul sau fiica nu este pe Facebook si cineva ii include numele intr-un status sau descriere cereti-i respectivului sa scoata referinta catre copilul vostru.

5. Nu va laudati ca plecati de acasa pe Facebook

Cea mai buna comparatie pentru a intelege repercusiunile unui astfel de gest pe Facebook este simpla. Ganditi-va ca este echivalent cu a pune o placa mare deasupra usii cu ,,Nu e nimeni acasa”. Asteptati pana ajungeti acasa pentru a povesti lumii intregi ce vacanta grozava ati avut. Evitati definirea unei perioade clare pe care ati petrecut-o in deplasare. Rezumati-va la ,,Vara in Caraibe”.

6. Indexarea paginii de Facebook in motoare de cautare

Pentru a evita ca un strain sa va gaseasca pagina de Facebook prin mijloace de genul Google sau Bing, exista un parametru care trebuie modificat. Altfel, riscati la o simpla cautare pe Google ca cineva sa va afle si numarul de telefon si adresa de acasa, aspect pe care nu cred ca si-l doreste nimeni. Pentru a modifica aceasta functie trebuie sa accesati pagina de Privacy Settings a profilului de Facebook si in sectiunea ,,How You Connect” sa faceti click pe Edit Settings. De aici alegeti cine va poate gasi folosind un numar de telefon sau adresa de email.

7. Nu lasati copii pe Facebook

Regulile de utilizare Facebook permit doar persoanelor peste 13 ani sa-si deschida o pagina de Facebook. Din pacate, ca orice alte reguli si acestea sunt facute sa fie incalcate, motiv pentru care de la varste extrem de fragede, copiii ajung sa aiba un profil pe Facebook. In cazul in care aveti un copil mai precoce, cea mai buna metoda este sa va treceti propria adresa de email in sectiunea de informatii a profilului pentru a fi notificat in permanenta pe email de activitatile pe care acesta le intreprinde pe reteaua sociala. Printre cele mai rele lucruri care se pot intampla se numara agresarea copilului de catre diversi indivizi. In plus, daca copilul posteaza cateva zile la rand ,,mai sunt doua ore pana vin parintii de la munca tre sa fac curat” riscul este similar cu cel descris la punctul 5.

8. Nu dati click pe clipuri cu nume provocatoare de pe Facebook

Exista multe aplicatii de Facebook gen Socialcam care va tenteaza sa faceti click pe diverse clipuri sau imagini aflate la limta decentei prin intermediul unor nume cu tenta sexuala sau de gluma. Fiecare click pe un astfel de link va ajunge in Timeline-ul vostru. Acelasi principiu e valabil si in cazul si in cazul altor aplicatii de Facebook. Riscul teoretic nu este foarte mare, insa problema e ca va faceti de ras printre prieteni sau mai rau printre contacte de afaceri care nu ar trebui sa afle pe ce dati click la 3 dimineata.

9. Nu abuzati de partajarea locatiei in care va aflati

Apropo de 3 dimineata. Multi va invidiaza in momentul in care vad pe Timeline ca ati dat check in intr-un restaurant deosebit sau un club de fite. Din pacate, aceeasi atitudine optimista nu se mai pastreaza in momentul in care 6 zile din sapte ajungeti intr-un bar si respectiva vizita ajunge pe Facebook. Nici macar nu conteaza daca ati stat trei minute sau 2 ore acolo. Mai trist e ca la prima vedere aceasta problema nici macar nu mai tine exclusiv de voi. Oricine va poate da acum tag pentru ca v-a vazut intr-o locatie fara a va cere acordul. Pentru a preveni totusi ca respectivele tag-uri sa apara pe pagina voastra de Timeline puteti activa din ,,Timeline settings” o functie prin care sa vi se ceara confirmarea inainte ca ceva sa fie postat. Daca problema nu este atat de grava nu uitati ca orice postare de pe Timeline poate fi eliminata printr-un simplu click in coltul din dreapta sus al postarii.

10. Nu permiteti tuturor aplicatiilor sa posteze pe Facebook

Instagram, Twitter sau Foursquare sunt doar cateva aplicatii in care va puteti desfasura activitatea fara ca fiecare click pe care il faceti sa ajunga pe Facebook. Cu totii ne-am saturat de spam pe Facebook, iar parametri impliciti de functionare ai unor aplicatii precum cele de mai sus, mai ales pe smartphone-uri nu va fac treaba mai usoara. In Instagram de exemplu, exista un risc destul de mare ca si atunci cand apasati pe butonul de Like al unei imagini apartinand unui necunoscut, respectiva imagine sa ajunga pe Timeline-ul vostru. In primul rand, s-ar putea sa va placa niste poze indecente pe care nu vi le-ati dori pe ,,perete” si in al doilea rand daca apasati pe butonul de Like de 10 ori in 10 minute un prieten care sa afla pe Facebook in acel moment s-ar putea simti agresat. Pentru a dezactiva aceasta functie accesati pagina de Setting din aplicatia Instagram si atingeti apoi butonul Share Settings. De aici puteti dezactiva ,,Share Liked photos to your Facebook Timeline”.

Lucrurile nu sunt complicate, insa este necesara o picatura de atentie. Incercati de asemenea sa puneti raul in fata. Nu va mai ganditi ca voua sigur nu va va sparge nimeni contul de Facebook ca nu are ce sa gaseasca. Tot timpul exista informatii pretioase pe Facebook, pe langa faptul ca profilul de Facebook poate functiona ca o poarta catre multe alte conturi pe care le detineti online. Fiti mai precauti si incercati sa nu va agresati prietenii.