Syndicate – Razboi corporatist [REVIEW]

Scenariile despre viitorul umanitatii prezentate in diverse jocuri si filme nu exprima intotdeauna situatii foarte fericite si foarte putine dintre ele sunt cu adevarat plauzibile. Ei bine, in 1993, studioul Bullfrog lansa Syndicate, un titlu cu o premiza atat de bine gandita, incat cu greu putem nega ca ne indreptam spre o asemenea  realitate.

Poveste

Intr-un viitor nu foarte indepartat, corporatiile sunt cele care conduc lumea, iar natiunile isi pierd orice fel de valoare. Pentru a-si asigura segmentele de piata, marile companii nu mai recurg la atacuri legale in instanta, ci prefera calea mai rapida: razboiul armat. Evident, fiecare dintre acestea detine o armata, in fruntea carora stau agentii, cei mai de seama aparatori ai intereselor corporatiste. Echipati cu cipuri neurale DART, acestia sunt practic niste super-soldati, capabili sa interactioneze cu echipamente electronice de la distanta si sa interfereze cu cipurile altor soldati de rand.

Un astfel de agent este si Miles Kilo, personajul pe care il controlam in noul titlu Syndicate, dezvoltat de studioul suedez Starbreeze. Acesta serveste cea mai mare companie din lume, EuroCorp, si a fost ales pentru testarea celei mai noi si mai sofisticate versiuni ale cipurilor DART: versiunea 6. Inainte sa se acomodeze cu noua tehnologie insa, acesta este trimis intr-o misiune de asasinare alaturi de noul sau partener, agentul Merit, intrucat se pare ca Aspari, o companie concurenta a pus mana pe cipurile DART 6, inainte ca acestea sa fie lansate pe piata.

Desi premiza initiala nu este tocmai rea, iar Starbreeze sunt cunoscuti pentru dezvoltarea de jocuri cu scenarii captivante, Syndicate este destul de saracacios la acest capitol. Pe parcursul jocului intalnim putine personaje notabile, cei mai de seama fiind Lily Drawl, creatoarea cipului din capul lui Kilo, Merit, partenerul acestuia si Jack Denham, CEO-ul Eurocorp. Rasturnarile de situatie sunt putine si previzibile, iar tot jocul este o continua lupta pe o cale liniara. Exista foarte putine momente de ragaz, actiunea ocupand primul loc pe lista de prioritati ale acestui titlu.

Gameplay

Din fericire, la acest capitol nu am putut fi dezamagit, intrucat am avut de a face cu cel mai inovativ gameplay pe care l-am intalnit intr-un shooter din ultima vreme. In timp ce nu este nimic revolutionar in a cara doar doua arme simultan, sau de a astepta ascuns dupa o cutie pentru a vindeca personajul, capabilitatile cipului DART 6 sunt marea atractie in gameplay-ul lui Syndicate.

Astfel este introdusa mecanica de “breaching”, care implica manipularea diverselor computere, butoane sau orice include un cip, de la distanta. In aceasta categorie intra atat oponentii, cat si armele lor, jucatorul avand la dispozitie trei abilitati foarte distractive. Evident ca pe cat de distractive pot parea la prima vedere, pe atat de sadice sunt, asa ca nivelul de satisfactie in folosire poate sa varieze de la jucator la jucator.

In primul rand avem “aplicatia” Suicide. Aceasta determina inamicul sa isi scoata pistolul din dotare, sa il indrepte catre propria tampla si sa apese pe tragaci. Ca un bonus, cipul oponentului este supraincarcat, pentru a crea o mica explozie. Aceasta are o raza extinsa, putand elimina si orice alti baieti rai din raza de efect a abilitatii.

Aproape cu acelasi efect, insa mult mai utila poate fi Persuade, o aplicatie care convinge orice oponent sa intoarca armele impotriva camarazilor sai. Aceasta abilitate are insa efect limitat, si il obliga pe soldat sa isi perforeze propriul craniu cu arma dupa ce a fost rulata. Ultima, dar nu cea din urma este abilitatea Backfire, care este aplicata armelor, creand o mica explozie care ii incapaciteaza pe inamici pentru o scurta perioada de timp.

Evident, abilitatile nu pot fi folosite la infinit, fiind dependente de adrenalina. Aceasta este “castigata” prin eliminarea in moduri cat mai eficiente a soldatilor companiilor concurente. Gratie cipului DART 6, Kilo mai are la dispozitie un as in maneca sub forma DART Vision, o interfata care poate sa dezvaluie pozitiile inamicilor, chiar si daca acestia sunt ascunsi in spatele unor pereti. Odata activata, aceasta metoda alternativa de afisare accentueaza perceptia personajului principal, acesta fiind mai rapid decat oponentii.

Mecanica de breaching nu se limiteaza doar la instalarea de “aplicatii” in capetele oponentilor, ci poate fi folosita si la ridicarea anumitor platforme, activarea unor butoane de la distanta si poate fi folosita chiar si la dezactivarea grenadelor aruncate spre jucator. Unii soldati sunt protejati de armuri care ii pot proteja de gloante si explozii, iar breaching-ul este absolut necesar pentru invingerea acestora.

La capitolul metode alternative de eliminare a inamicilor, Kilo poate adauga si abilitati de lupta corp la corp, care se desfasoara in joc sub forma unor animatii destul de violente la persoana intai. Acestea incapaciteaza oponentul din prima, insa sunt foarte riscante, intrucat protagonistul nostru nu are o rezistenta supraomeneasca cand vine vorba de gloante inca de la inceput. Pentru imbunatatirea abilitatilor, acesta poate sa aleaga diverse upgrade-uri, care pot sa ofere timp de regenerare a sanatatii mai scurt, mai putin recul pentru arme, sau chiar imbunatatirea celor trei aplicatii standard din cipul DART 6.

Din pacate pentru cei isi doresc sa creeze un personaj invincibil pe parcursul jocului, acestea nu pot fi dobandite decat dupa confruntarile cu bosii de nivel. Acestia apar la sfarsitul fiecarei sectiuni mai importante si merg pe tiparul clasic de memorare a miscarilor si exploatare a punctelor slabe. Fiind cea mai mare noutate din acest titlu, mecanica de breaching este de obicei folosita la maxim in cadrul acestor lupte speciale. Lista e upgrade-uri posibile este mai lunga decat punctele alocate de-a lungul jocului, asa ca nu veti reusi niciodata sa le activati pe toate in acelasi timp.

De altfel, jocul nu lasa foarte mult spatiu mort in cadrul gameplay-ului, arenele presarate prin niveluri aruncand in calea jucatorilor mai multe valuri de oponenti, fiecare dintre acestea mai puternica decat cea precedenta. Desi gameplay-ul este solid si poate sa compenseze pentru lipsa de substanta a firului narativ, aceasta metoda de a prelungi timpul de gameplay este destul de ieftina, intr-o incercare de a ascunde lipsa diversitatii spatiilor de joc. De altfel, nici numarul armelor nu este foarte mare, majoritatea jucatorilor putand sa se rezume la maxim patru pe tot parcursul jocului, in cazul in care gasesc o combinatie capabila sa rezolve orice situatie posibila.

Pe langa campania single player, jocul de fata include si un mod  multiplayer. Acesta consta in noua misiuni cooperative, bazate pe evenimentele din originalul Syndicate, care ofera un grad imens de rejucabilitate si indeamna jucatorii sa coopereze cum putine titluri din ziua de astazi reusesc. Inainte de misiuni pot fi alese si personalizate diverse loadout-uri. Daca stau putin sa analizez, modul multiplayer are mai multe de oferit decat povestea principala, intrucat avem de a face cu mai multe arme (fiecare cu posibilitati de upgrade), mai multe aplicatii ce pot fi folosite in lupta si o rejucabilitate extinsa.

Chiar daca ai trecut odata prin misiunile cooperative, o a doua, a treia sau chiar a patra oara nu va fi deloc plictisitoare, intrucat rezultatul acestora depinde de munca in echipa. Jucatorii trebuie sa se vindece reciproc si sa isi restarteze cipurile in cazul in care au luat prea mult plumb la bord daca vor sa duca la bun sfarsit obiectivele. Mai mult, pozitionarea si puterea oponentilor este diferita in functie de nivelul de dificultate. Jocul ofera un intreg sistem de evolutie in multiplayer, cat si suport pentru asa numitele “sindicate”, echivalentul clanurilor din alte jocuri. Din pacate, un mod de multiplayer competitiv nu a fost inclus.

Grafica si Sunet

Chiar daca echipa Starbreeze a dezamagit pe partea de poveste in acest nou titlu, partea tehnica este inca la un nivel inalt. Avem de a face cu un joc care reuseste sa vanda universul din Syndicate ca unul real, intr-un viitor cat se poate de plauzibil. Din pacate tot acest univers este prezentat din perspectiva lui Kilo, un personaj fara caracter, care isi petrece cea mai mare parte din poveste pe holurile vreunei cladiri de birouri sau prin cine-stie-ce depozite de armament.

Chiar si asa, la capitolul grafica am fost convins. Avem de a face cu personaje bine modelate, unele dintre ele fiind bazate pe infatisarea unor actori reali precum Brian Cox si Rosario Dawson, decoruri realizate meticulos si o iluminare cum rar intalim in jocuri. Exista momente in care lumina din joc pur si simplu orbeste personajul, iar umbrele se proiecteaza perfect in relatie cu directia din care aceasta vine. La capitolul texturi exista cateva probleme in versiunile de console, insa numai in anumite situatii.

Spuneam ca Rosario Dawson si Brian Cox si-au imprumutat infatisarea pentru realizarea personajelor Lily Draw si Jack Denham, insa trebuia sa mentionez ca tot ei au oferit si vocile acestora. De altfel, acestea sunt printre putinele voci pe care le auzim mai des in cadrul lui Syndicate si era pacat sa fie realizate de amatori. Nici coloana sonora nu este rea, oferind pe alocuri muzica electronica, insa aceasta nu este prezenta in toate momentele jocului. Producatorii au ales doar cateva momente mai tensionate pentru a adauga ritmuri alerte, care insa se potrivesc perfect cu actiunea.

Concluzii

Chiar daca nu este un joc perfect, Syndicate spune o poveste diferita fata de titlurile la persoana intai bazate pe conflicte din lumea in care traim. Mai important decat firul narativ din jocul de fata este universul si mai satisfacator decat campania single player este modul de multiplayer cooperativ. Suntem intr-o perioada a anului in care producatorii isi permit sa riste introducand titluri care nu se inscriu in tiparele obisnuite, iar Syndicate reuseste sa fie unul dintre acestea.  Evident acest lucru inseamna ca jocul nu se poate adresa tuturor, insa daca puteti aprecia un mod cooperativ de calitate, acortati-i macar o sansa noului Syndicate.