Sony Ericsson Xperia Neo V intra oficial in Romania prin Cosmote si Germanos

de: Luminița Nițoiu
06 03. 2012

Si ce daca vorbim acum doar de Sony? Mai sunt unele produse cu brandul vechi care nu au apucat sa vada piata romaneasca in mod oficial, asa cum e, de exemplu, Sony Ericsson Xperia Neo V, anuntat in august 2011. Incepand din 8 martie anul curent, telefonul intra in Romania, cu o luna de vanzare exclusiva prin Cosmote si Germanos.

Sper ca nu aveti acum pretentii de Ice Cream Sandwich, pentru ca Sony Ericsson Xperia Neo V vine cu sistemul de operare Android 2.3.4 Gingerbread. Telefonul are o camera foto digitala decenta, de 5MP, in schimb are si el o functie cu care se lauda: 3D Sweep Panorama, asa ca puteti face fotografii panoramice. Zoom-ul digital este 16x si sunt prezente tehnologia de detectare a fetei, auto focus-ul, stabilizatorul de imagine si functia de inregistrare HD. Exista si o camera video VGA secundara, pentru apelurile video. Procesorul este Snapdragon de 1GHz.

Ecranul Xperia Neo V senzitiv multitouch LED TFT, rezistent la zgarieturi, cu diagonala de 3,7 inci si o rezolutie de 854×480 pixeli. Telefonul se poate conecta la Wi-Fi si Bluetooth, are porturi USB, micro USB si HDMI.

Autonomia bateriei este de pana la 6 ore si 55 minute in conversatie si de pana la 430 ore in standby. Disponibilitatea cromatica include numai alb si albastru inchis.

Ca pret, Sony Ericsson Xperia Neo V va fi la 19 lei (TVA inclus), evident, cu abonament (Smart XXL). Daca va tenteaza „la liber”, pregatiti-va cu 1.000 lei.