Si BlackBerry se gandeste la Siri

de: Alexandru Puiu
23 07. 2012

Cu toate ca putem vedea o competitie evidenta in domeniul asistentilor personali pentru smartphone, eveniment initiat de Apple cu al sau Siri, pana azi BlackBerry lipsea de la petrecere.

Este adevarat, si un BlackBerry permitea interactiunea cu un smartphone al companiei RIM folosind vocea. Din pacate, sistemul rudimentar, ale carui comenzi se rezumau la „Suna-l pe…”, „Verifica puterea semnalului” sau „Verifica bateria”, nu avea nici o tangenta cu Google Voice Actions sau cu Siri. RIM se pare insa ca merge cu pasi mici in aceeasi directie complexa.

Cel mai nou update de firmware destinat terminalelor BlackBerry 10 Dev Alpha, pe langa alte cateva funcii, integreaza un asistent virtual destul de promitator la capitolul functionalitate. E suficient sa tineti apasat pe butonul de Play/Pauza al terminalului pentru a accesa o forma de cautare universala, pentru a obtine un traseu pana la o adresa, pentru a vedea cum e vremea probabila intr-o anumita locatie sau pentru a programa niste evenimente noi in calendar. Trebuie mentionat ca partea de harta si traseu pana la o destinatie este asigurata de Bing Maps. Cum era de asteptat, nu lipseste din nou asistent nici posibilitatea de a interactiona cu player-ul muzical al aparatului.

Baietii de la CrackBerry au avut ocazia sa testeze respectiva aplicatie, iar rezultatele le puteti vedea in clipul de mai jos.