Senzorul Kinect mai este bun macar… cativa ani?!

de: Alexandru Puiu
22 05. 2012

Mergand de la premisa ca traim intr-un secol in care secretul este in software, nu in hardware, Kudo Tsunoda a afirmat zilele trecute „La ora actuala este mai mult vorba de inventii marete care se pot face la nivel software, fara sa fii obligat sa mergi si sa dai banii pe un nou dispozitiv”.

Practic, Kudo Tsunoda de la Microsoft a spulberat orice speranta ca vom vedea o versiune imbunatatita a senzorului Kinect in viitorul apropiat.

Odata cu trecerea anilor de la lansarea celor doua console HD ale momentului, XBOX 360 si PlayStation 3, dezvoltatorii au inceput sa invete sa exploateze si cea mai mica farama de performanta dintr-o configuratie hardware care este imbatranita, dupa orice standard.  Cel mai banal exemplu al acestei afirmatii este sa priviti cel mai recent Call Of Duty sau The Elder Scrolls V: Skyrim si sa le comparati cu tiluri de la inceputurile XBOX.

Aceeasi traiectorie crede Kudo Tsunoda ca o vor urma dezvoltatorii si cand vine vorba exploatarea senzorului Kinect. „Vei obtine o performanta imbunatatita, o experienta mai buna, inventii noi, toate in timp. Acest lucru este datorat faptului ca dezvoltatorii sunt capabili sa faca mai multe cu o tehnologie dupa ce au obtinut mai multa experienta in lucru cu ea”, spune el in interviul dat celor de la VentureBeat.

Cu alte cuvinte, „marea inovatie nu este sa asteptam Kinect 2”. Cu toate acestea, oare este prea mult ca la E3 sa vedem primele informatii oficiale legate de un nou XBOX?