Samsung castiga mai mult decat Google

de: Victor Rizescu
15 11. 2012

Faptul ca cei de la Samsung sunt pe val nu mai reprezinta de ceva timp o surpriza. Mai mult decat atat divizia telefoanelor mobile a producatorului coreean a cunoscut un adevarat boom in ultimii doi ani, propulsand Samsung pe primul loc la numarul de unitati produse.

Surpriza vine din partea unui studiu realizat de firma de analiza Asymco, care releva faptul ca sectorul de smartphone-uri a realizat pentru Samsung un venit mai mare decat cel inregistrat de Google. Cu alte cuvinte divizia de telefoane, a reusit sa genereze un venit mai mare decat cel al inventatorului Android si asta pe ultimele trei trimestre.

Informatia este cu atat mai socanta, daca avem in vedere faptul ca acum doi ani veniturile Samsung din smartphone-uri erau aproape inexistente. Ultimul trimestru a fost unul extrem de bun pentru Samsung cu un profit de 7,4 miliarde de dolari. O buna parte din aceasta cifra se datoreaza vanzarii a peste 58 de milioane de telefoane in ultimul trimestru, dintre care doar Galaxy S III mai mult de 20 de milioane de bucati.

Asymco estimeaza profiturile Samsung Mobile undeva la 5 miliarde pe ultimul trimestru, prin comparatie cu cele aproximativ 3 miliarde inregistrate de Google in aceeasi perioada de timp. De ce aceasta comparatie? Ei bine Samsung s-a ridicat oarecum pe spatele Android-ului care sta la baza majoritatii smartphone-urilor comercializate de producatorul coreean.

De ce nu reusesc si ceilalti vendori de telefoane cu Android performante similare? Raspunsul ar putea fi regasit in caracteristicile familiei Galaxy, pe care s-au cladit aceste profituri uriase. Urmeaza sa vedem in ce masura va reusi Samsung sa mentina acest val de castiguri si daca va reusi sa ajunga la nivelul celor de la Apple si in cat timp…