Pe raft in cateva luni. Un iPad mai mic e aproape sigur

de: Alexandru Puiu
26 08. 2012

Desi am citit si scris numeroase stiri in ultimul sau ultimii ani legate de un iPad mai mic se pare ca se apropie momentul in care vom putea sa si punem mana pe unul.

Intr-un nou reportaj al celor de la AllThingsD se dezvaluaie noi informatii legate de un iPad mini. Ca de obicei, din surse apropiate de Apple,  se pare ca vom vedea pana la sfarsitul anului doua lansari importante de la acelasi producator.

Dupa lansarea noului iPhone din 12 septembrie, o data confirmata, in luna octombrie se pare ca vom mai vedea un produs nou iesind din fabricile companiei. Este vorba de un nou iPad mult mai mic decat ultimele 3 modele care au ajuns pe piata. Zvonurile plaseaza micututul iPad ca avand sub 8 inci in diagonala. Lansarea unei tablete mai mici se pare ca a fost accelerata si de anuntul compactului Nexus 7. Ca de obicei in cazul unor astfel de stiri, reticenta este cuvantul de ordine. Ca o exceptie de la regula, daca vedem aceeasi informatie venind din alte 2-3 surse, posibilitatea ca un frate mai mic al iPad-ului sa ajunga la utilizatorii la sfarsitul lunii octombrie devine mult mai probabila.