Nokia trage linia la T4: E mai bine ca in T3 2011, mai rau decat in T4 2010
A venit momentul rezultatelor fiscale pe trimestrul 4, iar daca zilele trecute laudam performanta celor de la Apple la acest capitol, acum constatam problemele celor de la Nokia.
In Q4, dupa un Q3 dezastruos, Nokia a avut incasari de un pic peste 10 miliarde euro, aceasta cifra reprezinta o crestere in comparatie cu trimestrul anterior cu 11% insa in acelasi timp reprezinta o scadere cu 21% fata de aceeasi perioada a lui 2010. Chiar si profitul rezultat din costurile de operare, desi a inregistrat o crestere de 90% fata de Q3, in comparatie cu situatia de acum un an, a scazut cu 56%. Cel mai tragic e insa profitul net, care in acest caz e cu minus si se reflecta in 954 milioane euro pierderi. Per ansamblu situatia desi e mai roz, deasupra Nokia inca mai pluteste un nor negru.
In ceea ce priveste statisticile legate de dispozitive, compania a vandut peste 1 milion de terminale Lumia insa a pierdut un pic la capitolul Symbian. Pe termen scurt, Nokia spera ca la finele primului trimestru al acestui an sa ajunga la minunata cifra zero de profit si sa scape in sfarsit de pierderi.