Nokia spune ca Lumia se vinde mai repede decat se produce
Noul Nokia Lumia 900 nu a mai fost in magazin o perioada de cateva zile, iar motivul pare sa fie unul extrem de surprinzator.
Scandalul de saptamana trecuta legat de probleme de conectivitate nu a impiedicat vanzari spectaculoase in ceea ce priveste noul Lumia 900. Intr-un reportaj al celor de la AllThingsD, Karen Lachtanski – un purtator de cuvant Nokia, pe langa faptul ca a atras atentia asupra performantei comerciale a ultimului Windows Phone al companiei, a mentionat si ca extrem de putini utilizatori s-au intors in magazine pentru a schimba un telefon Lumia cu probleme, cu unul nou. „Producem mai multe dispozitive pentru a satisface cererea cat mai repede cu putinta” – acestea au fost cuvintele doamnei Lachtanski referitoare la noul terminal comercializat exclusiv, momentan, prin operatorul AT&T din SUA.
Din pacate, numarul exact de telefoane comercializate nu se cunoaste. Oricum, in acest caz particular telefonul este subventionat considerabil de catre AT&T, iar fiecare proaspat abonat va avea dupa achizitie o reducere de 100$ din costul primei facturi. Asa e la ei.