Nexus S primeste update-ul la Jelly Bean

de: Victor Rizescu
23 07. 2012

Google a confirmat faptul ca a inceput procesul de update la Android 4.1: Jelly Bean pentru Nexus S. Astfel, incepand de vinerea trecuta, posesorii telefonului se pot astepta sa primeasca notificarea cu privire la update-ul oficial al sistemului de operare.

Telefonul lansat in 2010 devine astfel al doilea smartphone din lume care beneficiaza de cel mai nou desert Google. Dupa cum noteaza si pocket-lint.com, primul telefon cu Jelly Bean a fost ceva mai noul Galaxy Nexus care isi incanta deja posesorii cu Android 4.1.

Desi numerosi producatori s-au aratat interesati de update si au confirmat ca vor lucra la implementarea lui, se pare ca telefoanele lansate impreuna cu Google vor continua sa se bucure de cea mai rapida trecere la noile sisteme de operare, indiferent de vechimea lor. Asadar, daca sunteti posesorul unui Nexus S, vechi de aproape doi ani, in viitorul apropiat veti fi invidiati de cei care, desi au cheltuit o gramada de bani pe telefoane de ultima generatie, vor avea Jelly Bean abia peste cateva luni bune.