Motorola Xoom 2 – 2011… din nou [REVIEW]

de: Cătălin Nițu
29 03. 2012

In urma cu multi ani, dura o perioada de timp considerabila pana cand noile tehnologii ajungeau si pe meleagurile romanesti. Din fericire, odata cu trecerea in noul mileniu si mai nou aderarea la Uniunea Europeana, plaiurile mioritice au acces la orice dispozitiv inca din primele zile. Asta se întâmplă aparent daca gadget-urile respective nu sunt facute de Motorola, care abia de curand a decis sa lanseze tableta Motorola Xoom 2 prin Orange Romania, chiar daca in alte tari tableta este disponibila inca de la finalul lui 2011.

Design si Detalii Tehnice

Spre diferenta de majoritatea producatorilor de tablete, Motorola incearca sa ofere ceva diferit pe partea de design. Ca si fratele sau mai mare, primul Xoom, editia a doua adopta o forma inedita. Colturile tabletei sunt “taiate”, insa motivul pentru aceasta decizie nu a fost luata doar de dragul aparentelor. Motorola spune ca un astfel de design este mult mai confortabil pentru utilizator, mai ales pentru cei care folosesc tableta pentru perioade mai lungi de timp. Adevarul este ca in sesiunile de jocuri extinse, chiar poti tine mainile in pozitii mult mai placute.

Pentru a nu repeta aceleasi greseli pe care le-a facut in originalul Xoom, Motorola a realizat din start o tableta mai subtire si mai usoara, pentru a integra Xoom 2 in randurile tabletelor disponibile acum pe piata. Display-ul IPS de 10,1 inci este clar superior celui folosit in vechea tableta Motorola, iar acesta este acum protejat de clasicul Gorilla Glass de la Corning.

In partea de sus a tabletei avem de a face cu boxele stereo, care redau un sunet satisfacator si sunt mai greu de acoperit in utilizarea normala. Alaturi se gaseste un jack de casti si un port infrarosu. In partea de jos exista doi conectori: micro-HDMI si micro-USB, plus un lacas pentru SIM-uri. In afara de butoanele Power si Volum, asezate intr-o pozitie foarte confortabila in dreapta tabletei pe partea din spate si cele doua camere foto/video care ofera rezultate decente, nu se mai poate observa nimic nou la exterior. Trebuie mentionat insa materialul din care este construita carcasa, foarte placut la atingere si probabil rezistent la socuri (plastic moale cauciucat si aluminiu).

Interiorul tabletei este probabil cel mai dezamagitor aspect al noului Xoom 2. Luand in considerare ca tableta a fost lansata peste hotare inca din 2011, standardul la acea vreme era inca procesorul dual-core. Acesta este un TI OMAP 4430 tactat la 1,2 GHz si este alaturat unui cip grafic PowerVR SGX 540. Desi nu putem spune ca hardware-ul de fata nu isi poate face treaba cu brio, comparandu-l cu oferta concurentei care a trecut deja la solutii quad-core pastrand un pret similar, este putin depasit. Cei care vor sa ruleze mai multe aplicatii simultan vor avea 1 GB de memorie RAM disponibila, insa numai 16 GB de stocare, fara posibilitatea de a extinde aceasta capacitate.

Software

Pe langa hardware-ul de generatie trecuta, Motorola lanseaza in luna martie a lui 2012 o tableta care nu ruleaza pe cea mai noua versiune de Android. Suportul pentru Ice Cream Sandwich este in acest moment unul din cele mai importante criterii de alegere a unui dispozitiv cu software Google, iar Xoom 2 vine cu generatia trecuta a sistemului de operare: Honeycomb 3.2. Motorola promite ca in trimestrul doi al anului curent vom primi si versiunea 4 de Android pe “noua” tableta, insa momentan nu exista o data exacta de lansare.

Macar la capitolul aplicatii am cateva cuvinte de lauda, intrucat compania a facut o treaba buna in preinstala cateva lucruri utile. Quick Office HD este unul dintre acestea, o suita de birou completa, compatibila cu fisiere realizate in Microsoft Office, perfecta pentru cei care vor si productivitate de la o tableta. Evident, tastatura on-screen nu este de ajuns pentru a putea scrie un document de la cap la coada, insa o tastatura bluetooth este intotdeauna o optiune.

Dijit mi s-a parut de departe cea mai interesanta aplicatie, aceasta folosind portul infrarosu pentru a transforma tableta intr-o telecomanda pentru sisteme multimedia compatibile. Din pacate, ce ofera Motorola este doar un link spre aplicatia completa de pe Play Store, iar din varii motive download-ul nu a vrut sa porneasca.

 

Avand in vedere spatiul limitat pe care il ofera cei 16 GB interni, Motorola incearca sa isi indrepte utilizatorii catre cloud computing, oferind aplicatia MotoCast. Aceasta ruleaza in tandem cu o aplicatie server de pe PC prin protocolul DLNA, pentru a oferi acces de pe Xoom 2 la continutul multimedia stocat pe computer. Este o solutie eleganta (si din fericire gratuita) la o problema care putea fi evitata prin integrarea unui cip de memorie mai mare.

Navigarea pe internet m-a dezamagit, insa nu trebuie sa intelegeti gresit. Aceasta functioneaza chiar mult mai bine decat in cazul altor tablete (de exemplu Kindle Fire). Din pacate insa performanta oferita de Xoom 2 nu se poate ridica la nivelul altor tablete care se gasesc la un pret asemanator sau chiar si mai mic. Dureaza cateva secunde bune din momentul in care apesi pe GO in browser si pana pagina dorita incepe sa fie randata, desi bara de progres este in continua miscare. Avand in vedere ca una din functiile cele mai importante ale unei tablete este sa ofere acces la internet, avem de a face cu o problema destul de mare.

Rezistenta la apa si baterie

Probabil ca Motorola nu se adreseaza atat de mult catre publicul larg, incercand sa se indrepte mai mult catre clasa business cu noul Xoom 2. Astfel, rezistenta la lichide a devenit un aspect foarte important. Daca aceasta rezistenta este adevarata sau nu, este greu sa apreciez intrucat nu m-a lasat constiinta sa imi vars cafeaua sau sucul pe tableta de test. Oficialii companiei ne asigura insa ca astfel de accidente nu constituie o problema pentru Xoom 2, insa nu sugereaza sa o tinem sub robinet sau sa o scufundam complet in apa.

Si asa am ajuns spre final, unde voi vorbi putin despre bateria din Xoom 2, care nu este deloc rea. Chiar poate sa se ia la tranta cu alti competitori seriosi precum iPad-ul de la Apple sau Transformerul celor de la ASUS. Noua tableta de la Motorola poate fi utilizata timp de 9-10 ore in utilizare normala, si timp de 7-8 ore daca este folosita si antena 3G. Cu asemenea performante, nu cred ca pot exista clienti nemultumiti de acest aspect al tabletei

Concluzii

Chiar daca Motorola Xoom 2 nu este deloc o tableta rea, a fost lansata in Romania intr-un moment deloc oportun. ASUS si Apple cresc in continuare si aduc tablete din ce in ce mai puternice si mai sofisticate, in timp ce Motorola abia a adus pe piata tableta care trebuia sa fie lansata anul trecut, in locul originalului Xoom. Mai mult, lipsa optiunilor in materie de spatiu de stocare este dezamagitor, iar utilizarea unei versiuni mai vechi de Android este cel putin amuzanta, avand in vedere ca Google a cumparat anul trecut Motorola.

Nu in ultimul rand, pretul este putin exagerat, incepand de la 299 de euro cu abonament de 35 de euro pe 24 de luni la Orange, putand ajunge pana la 587,51 de Euro fara contract. In timp ce Motorola face astfel de intelegeri cu operatorii de telecomunicatii, celelalte companii isi vand produsele pe cont propriu la preturi mai mici si in cantitati mult mai mari.

[dmalbum path=”/wp-content/uploads/dm-albums/Motorola Xoom 2/”/]