Lenovo: 160.000 de ThinkCentre M70z si M90z, chemate la fabrica

de: Alexandru Rizea
09 03. 2012

Printr-un comunicat dat in aceste zile publicitatii, Lenovo a recunoscut o situatie extrem de grava: mii de desktop-uri produse de companie – ThinkCentre M70z si M90z – ar putea exploda.

Nu doar ca suna dramatic, dar situatia chiar este serioasa: 160.000 de sisteme all-in-one ThinkCentre M70z si M90z sunt predispuse la a lua foc din cauza unei surse de alimentare defectuoase. Sisteme pasibile de acest scenariu sunt fabricate in perioada mai 2010 – ianuarie 2012 si, desi nu s-au inregistrat inca victime ale fenomenului descris, doua computere au inregistrat simptomele: un all-in-one a ajuns in flacari si unul a inceput sa fumege.

Cel mai trist e faptul ca Lenovo nu a putut inregistra canalul de distributie defectuos. Din pacate, pot fi afectati cei care au comandat un astfel de sistem online, prin telefon sau printr-un partener.

In orice caz, posesorii unui M70z sau M90z ar trebui sa inceteze sa isi mai foloseasca PC-ul si sa contacteze un reprezentat Lenovo pentru a programa un schimb gratuit al sistemului.