Google anunta Nexus 7 – tableta quad core la 200 dolari

de: Alexandru Puiu
28 06. 2012

Incepand de la mijlocul lunii iulie, vom putea achizitiona o tableta cu Android Jelly Bean la doar 200 dolari. Este vorba de Nexus 7, un dispozitiv creat de ASUS si care va fi primul aparat preinstalat atat cu Android 4.1, cat si cu versiunea finala a browser-ului Chrome.

Nexus 7 este o tableta cu ecran de 7 inci, de aici si numele, cu un ecran HD a carui rezolutie este egala cu 1280 x 800. Procesul este un quad core NVIDIA Tegra 3, iar memoria RAM este egala cu 1GB. Exista si o camera frontala de 1,2 megapixeli si nu lipsesc senzorii cu care ne-am obisnuit la orice gadget modern, inclusiv NFC. La doar 340 grame Google se lauda cu 9 ore de redare de continut HD si 300 de ore de standby. Bateria este de 4325 mAh.

Scopul principal al tabletei este consumul de continut, dupa spusele creatorilor. Indiferent daca vorbim de carti, reviste, filme, muzica, jocuri sau orice altceva, atata timp cat este disponibil pe Google Play, Google spera ca-l veti accesa pe Nexus 7. YouTube pe Nexus 7 a primit o interfata noua, optimizata si Google Maps ofera mai multe straturi de informatii pe care le puteti activa.

Nexus 7 va incepe de 199 dolari cu 8 GB de memorie interna si pentru o perioada limitata de timp va include in pret un card de cumparaturi de 25 dolari. O versiune de 16GB va fi disponibila la 249 dolari. Din pacate, desi s-a anuntat ca s-au deblocat precomenzile pe play.google.com, se pare ca Romania nu este in primul val. Pe partea de accesorii s-a anuntat si o coperta oficiala la pretul de 20 dolari.