Asus lanseaza noile device-uri cu Windows 8

de: Victor Rizescu
26 10. 2012

Astazi a avut loc evenimentul de lansare a noii game de dispozitive Asus care ruleaza cel mai nou sistem de operare al celor de la Microsoft: Windows 8.

Cu aceasta ocazie, Asus a introdus o noua serie de portabile cu touchscren: 11,6 inci – VivoBook S200 si respectiv 14 inci – VivoBook S400.

Micutul VivoBook S200 se lauda cu procesoare Core i3/Pentium 987/Celeron 847, memorie RAM DDR3 de pana la 4GB, hard disk de 320GB/500GB, un display LED tactil de 11.6 inci si rezolutie 1366 x 768 pixeli, toate inghesuite intr-o carcasa de aluminiu de 2, 1 cm grosime si 1,4 kg. De cealalta parte VivoBook S400 vine in plus cu un display de 14 inci dar la aceeasi rezolutie, posibilitatea de a opta si pentru un Core i5 sau i7, un SSD de 24GB, memorie RAM 2 sau 4GB integrata plus un slot liber, o baterie ceva mai mare si o greutate de 1,8 kg.

Ambele portabile vin cu Windows 8 preinstalat si beneficiaza de sunetul ASUS SonicMaster si functia instant-on. Noile portabile vor fi disponibile incepand cu luna noiembrie, intr-o varietate de culori, iar preturile incep de la 2599 lei.

Tot astazi, producatorul taiwanez a prezentat si prima sa tableta cu sistem de operare Windows RT – VivoTab RT care poate fi achizitionata impreuna cu un sistem portabil de andocare ce ii permite transformarea intr-un mini-laptop cu autonomie de pana la 16 ore.

Tableta vine dotata cu un procesor quad-core NVIDIA Tegra 3, 2GB DDR3 low voltage, memorie interna de 32/64GB si suport microSD, Wi-Fi, 3G/LTE (optional), Bluetooth, GPS, NFC, camera principala de 8MP si secundara de 2MP. Display-ul multi touch Super ISP+ are o diagonala de 10,1 inci si o rezolutie de 1366 x 768 pixeli si este protejat de Corning Fit Glass.

VivoTab RT ruleaza sistemul de operare Windows RT si va fi livrata cu suita Office Home & Student 2013 RT Preview. Tableta va putea fi gasita in magazine incepand cu luna noiembrie la un pret de 2899 de lei varianta de 64GB fara docking sau 3349 de lei impreuna cu acesta.