Assassin’s Creed III dezvaluit in mod oficial

de: Cătălin Nițu
06 03. 2012

Dupa cateva zile bune de asteptari, am primit in sfarsit vesti pe cai oficiale de la Ubisoft. Assassin’s Creed III este intr-adevar numele urmatorului joc din celebra serie si de data aceasta am primit pe langa informatii despre perioada in care se va desfasura noul titlu si un trailer care ne prezinta noul personaj principal.

Acesta se numeste Ratohnaké:ton, insa isi zice Connor, si este fiul unui pelerin britanic si al unei femei indinene din tribul Mohawk, iar actiunea se va petrece in perioada Revolutiei Americane. Spre diferenta de jocurile precedente din serie, a caror actiune se petrecea in mare parte in orase, in Assassin’s Creed III, Connor se va plimba foarte mult prin padurile dese din America de Nord. Mecanica de navigare a oraselor va fi pastrata si in noile zone mai salbatice, pentru catararea prin copaci.

Odata cu noul joc vine si un nou motor grafic, dezvoltat special pentru acest titlu. Acesta este o versiune imbunatatita a vechiului Anvil, numit AnvilNext. Ubisoft sustine ca o buna parte din trailerul pe care l-au prezentat este realizata direct in joc. Conform declaratiilor din partea oficialilor Ubi, s-a dorit aducerea unui aspect grafic de generatie urmatoare pe hardware-ul actual. Jocul se va lansa pe 31 octombrie pe PC, Xbox 360, PlayStation 3 si Wii U.

Click aici pentru trailer.