Apple interzice Action Figure-ul Steve Jobs

de: Victor Rizescu
17 01. 2012

Conform t3.com, producatorul figurinelor de plastic ce il infatisau pe Steve Jobs a decis sa opreasca productia dupa ce a fost tinta unor presiuni imense atat din partea familiei Jobs si a companiei Apple.

Asadar, action figure-ul de 12 inci, produs drept omagiu pentru fostul CEO Apple, nu va mai vedea lumina rafturilor din magazine. Reprezentantii companiei In Icons din Hong Kong au declarat ca au sistat atat producerea figurinelor, cat si distribuirea si comercializarea acestora.

Se pare ca jucariile care il infatisau pe Steve in deja celebrul sau costum format din bluza neagra si jeansi albastri ar fi putut aduce prejudicii atat familiei cat si companiei americane.

Apple sustine ca detine drepturile asupra imaginii lui Jobs si dupa cum putem observa nimeni si nimic nu poate sa se atinga de aceste drepturi. Probabil gigantul american intentioneaza sa valorifice pe viitor imaginea fostului sau CEO, iar aceste jucarii banale le-ar fi stricat pentru moment planurile.