Apple castiga teren: Galaxy Nexus si Galaxy Tab 10.1, interzise in SUA

de: Victor Rizescu
04 07. 2012

Daca in urma cu cateva zile vorbeam despre o decizie preliminara, acum discutam despre o victorie clara a celor de la Apple in fata Samsung.

Cererile de rejudecare depuse de Samsung au fost respinse si astfel atat Galaxy Tab 10.1 cat si Galaxy Nexus nu mai pot fi comercializate pe piata din SUA.

Lovitura este una extrem de dureroasa, avand in vedere ca interdictia este valabila chiar la Google acasa, mai ales acum, cand Galaxy Nexus se pregateste pentru update-ul la Android Jelly Bean.

Samsung lucreaza deja impreuna cu Google la un update de soft menit sa anuleze o parte din functiile de cautare ale smartphone-ului, in asa fel incat „patentul Siri” sa nu mai fie incalcat si telefonul sa poate fi comercializat in continuare, scrie engadget.com.

Cat despre Galaxy Tab 10.1, inca nu au fost facute publice detalii cu privire la incercarea de evitare a deciziei judecatoarei Koh. Cu alte cuvinte, tableta are toate sansele sa nu vada prea curand lumina de pe rafturile magazinelor din America.

Cum credeti ca vor reusi Samsung si Google sa raspunda acestei provocari Apple si mai ales in cat timp? Momentan, fiecare minut in care Galaxy Nexus este suspendat de la vanzare aduce prejudicii celor doi producatori. Totodata, suntem curiosi cum se va finaliza acest razboi al patentelor declansat de Apple si speram ca aceste interdictii sa nu vizeze si alte device-uri, precum Galaxy S III sau sa se extinda si in alte tari chiar din Europa.