Anuntul tabletei Google Nexus, iminent?
Conform Gizmodo Australia, evenimentul Google I/O, care va avea loc intre 27 si 29 iunie va aduce un produs mult asteptat: tableta Google Nexus. Sursele publicatiei online spun ca aceasta este deja in productie in cadrul companiei Quanta Computer, care se pare ca va ajunge in 2012 al doilea producator de tablete pe plan mondial.
Din fericire, nu avem de a face doar cu niste zvonuri fara substanta. Gizmodo a prezentat si specificatiile tehnice pe care mult zvonitul Nexus Tab le va avea si intareste zvonul mai vechi despre un parterneriat intre Google si ASUS pentru acest proiect. Tableta ar putea veni cu un cip NVIDIA Tegra 3 la 1,3 GHz, un GPU GeForce cu 12 nuclee, 1 GB RAM, display de 7 inci si optiuni de 8 sau 16 GB de stocare interna. De asemenea, acesta ar putea fi primul dispozitiv cu Android Jelly Bean, iar Google se va ocupa de update-urile de software pentru aceasta.
Luand in considerare si specificatiile pe care le are, ne-am astepta la un pret destul de ridicat. Totusi, display-ul de 7 inci aduce aceasta tableta in zona 199-200 de dolari, in functie de capacitatea de stocare. Avand in vedere ca Google I/O incepe maine, nu trebuie sa asteptam decat o zi pentru a confirma sau infirma aceste informatii.