Un TeraByte in 2,5 inci si 9,5 mm de la Western Digital

de: Alexandru Rizea
22 07. 2011

Nu stiu cati dintre voi sunt la curent cu problema cauzata pana recent de hard disk-urile de notebook de 750 GB sau 1TB. Ideea e simpla: acestea sunt prea groase pentru a fi folosite intr-un numar foare mare de notebook-uri sau netbook-uri. Desi s-a mai remediat in ultima vreme prin modele din ce in ce mai compacte, Western Digital a creat primul hard disk de 1 TB Scorpio Blue la dimensiune standard.

Chiar daca diferenta este foarte mica (de la 12,5 la 9,5mm), avantajul pentru cei care nu puteau beneficia de un upgrade la capitolul stocare este foarte mare. In rest vorbim de aceleasi specificatii ca orice alt hard disk din seria Scorpio Blue: 5400 RPM si 8 MB Buffer la care se mai adauga functia Advanced Format. Cu un pret de aproximativ 140$, in cazul in care aveti nevoie de capacitate extinsa pe laptop-uri, puteti incepe sa puneti bani deoparte.