Sapphire Radeon HD 6970 – Performanta la pachet complet! [REVIEW]

de: Radu Neagu
04 04. 2011

Dupa cum spune si imaginea de mai sus avem ceva de lucru cand vine vorba de placi grafice, si mai ales cand este vorba de ultimele modele lansate de AMD. La fel cum se intampla, de altfel, la lansarea fiecarui cip grafic nou, integratorii vor merge in prima faza pe designul si specificatiile standard, iar dupa cateva luni vor aparea si modele cu un PCB propriu si o serie de noi elemente cu un impact direct asupra performantei. Sapphire Radeon HD 6970 este o placa cu frecvente stock insa cu un bundle foarte apetisant. Modelul de mai sus vine in pachet cu unul dintre cele mai noi si mai cautate jocuri, Battlefield Bad Company 2 – Vietnam, un deliciu pentru entuziasti.

Ne-am jucat putin cu fratiorul mai mic al acesteia, Radeon HD 6950 si am concluzionat ca este un model foarte bun la un raport pret-performanta de asemenea foarte bun. Radeon HD 6970 este ceva mai scump si implicit mai performant, vom vedea in continuare cat este de mare diferenta dintre aceste doua placi, desigur situate laolalta cu competitorii sai directi de la concurenta.

Sa trecem deci la treaba.

Pachetul acestei placi include CD-ul cu driverele de instalare, precum si cablurile cu care ne-am obisnuit pana acum. Avem cablurile de alimentare cu 6 si 8 pini necesari pentru aceasta, cabluri adaptoare pentru sursele ceva mai vechi ce nu detin mufe de PCI Express, adaptor DVI-VGA, un bridge pentru CrossfireX pentru pasionatii de putere care isi vor cumpara sau au deja inca o placa de acest fel, precum si un adaptor de la mini-Display Port la Display Port de dimensiuni normale. (Utilizatorii de MacBook sau MacBook Pro pot, de asemenea, folosi acest cablu pentru conectarea la un monitor extern). Inclus in pachet este si un voucher pentru download-ul jocului mentionat. A trecut, sincer, ceva vreme de cand o companie a inclus un joc, si pot sa spun un joc bun, in bundle-ul unei placi grafice High-End.

Placa in sine, dupa cum am mai mentionat, este una standard. Dimensiunea, PCB-ul si designul sunt cele standard oferite de catre producatorul cipului, micile modificari fiind abdtibildul de pe aceasta si bundle-ul oferit. Ar mai fi de mentionat o editia limitata pentru colectionari, care include o geanta din aluminiu impreuna cu alte cateva accesorii, asemanatoare cu cea de la ASUS Ares, prezentata acum ceva vreme la noi pe site. Cu toate acestea, Sapphire a facut o treaba foarte buna.

Conectorii de alimentare difera putin de la HD6950, HD 6970 detine un conector de 8 pini si unul de 6 pini, fiind un cip mai puternic, ce are nevoie de ceva mai mult curent.

Dispunem si pe acest model de cei doi conectori CrossfireX cu care se poate obtine o configuratie cu nu mai putin de trei placi grafice, totul pentru entuziasti desigur.

Langa acesti conectori avem si butonul pentru comutarea intre cele doua BIOS-uri ale placii. Nu este vorba despre un BIOS standard si unul overclockat insa cum era la Radeon HD 6990 ci este pentru comutarea intre optiunea de update al acestuia. Astfel, in pozitia standard, BIOS-ul nu poate fi rescris nepermitand decat unui utilizator mai experimentat sa efectueze aceasta operatiune.

Din punct de vedere conectivitate stam foarte bine. Placa este dotata cu doi conectori DVI-Dual Link si doi conectori mini-Display Port (toti patru suportand  cate un monitor cu rezolutie maxima de 2560×1600 pixeli). De ce s-a ales folosirea unor conectori mini-Display Port? Ei bine, nu este vorba de accesorii sau de o motivatie ascunsa ci doar pentru a mai lasa loc pentru o gaura de ventilatie care sa arunce aerul fierbinte afara din carcasa. O alta optiune era folosirea unui sistem de montare pe 3 slot-uri, lucru care nu cred ca avantaja pe nici unul dintre utilizatori.

Specificatiile placii sunt prezentate in urmatorul screenshot. Putem vedea ca are 2 GB memorie video GDDR5, o frecventa de 880 MHz a procesorului grafic si 1375 MHz la memorii. Fata de HD 6950 numarul de unitati de texturare a crescut de la 88 la 96, de asemenea Shaderele sunt in numar semnificativ mai mare fata de cele ale fratiorului mai mic, 1536 fata de 1408.

Sistemul de test este identic cu cel folosit la Radeon HD 6990, cu aceleasi programe si aceleasi setari ale memoriilor si ale procesorului. Specificatiile acestuia le veti gasi mai in tabelul de mai jos.

[table id=23 /]

Am uitat un mic element obisnuit pentru review, si anume galeria foto a acestei placi. Va las sa va delectati cu aceasta dupa care vom trece la testele de performanta pentru Sapphire Radeon HD 6970.

[album: http://playtech.ro/wp-content/plugins/dm-albums/dm-albums.php?currdir=/wp-content/uploads/dm-albums/sapphire radeon hd 6970/|width=480]

Teste si Benchmark-uri

Suita de teste incepe desigur cu testele facute cu celebrul benchmark dedicat pentru acest segment de componente, care a ajuns anul trecut la varianta 11. Este vorba de 3D Mark 11, unul dintre cele mai extensive suite de testare folosite de intreaga comunitate si care reuseste sa ne ofere de fiecare data rezultate comparabile cu cele ale celorlalte placi grafice.

Unigine Heaven este probabil din nou unul dintre benchmarkurile de generatie noua foarte bine vazut printre platformele de testare? De ce anume? Pentru ca implementeaza de asemenea compatibilitate directa cu DirecX 11 si cu functia de tesselare cu care se mandreste AMD de ceva vreme. Sincer sa fiu are si de ce, acesta functie usureaza placa grafica de o sarcina destul de mare, copiind poligoane deja randate in memoria ei si duplicandu-le in cadrul imaginii pentru a da un efect real de adancime si a oferi un profil mai real tuturor obiectelor desenate pe ecran.

Resident Evil 5 – unul din jocurile cu un engine mai putin special insa care reuseste sa arate foarte bine in orice situatie, indiferent ca este rulat la o rezolutie mai mica sau in Full HD. Multitudinea de personaje cu care te poti intalni in acest joc poate crea ceva probleme cand vine vorba de randarea acestora de catre o placa video mai slaba ca si performante.