LG Optimus 3D – Mobilitate in trei dimensiuni [REVIEW]

de: Cătălin Nițu
06 09. 2011

Desi consumatorii inca sunt reticenti sa cumpere dispozitive cu display-uri care afiseaza in trei dimensiuni, companiile tot imping pe piata produse de acest fel. Evident, totul a inceput cu televizoarele, si cu promisiunea unei invazii de filme 3D pentru acasa, insa a continuat cu jocurile video si acum cu terminalele mobile. Nintendo a demonstrat la inceputul acestui an cu Nintendo 3DS ca nu este nevoie de o pereche de ochelari pentru a beneficia de modul de afisare stereoscopic, iar gigantii producatori de telefoane au luat aminte si au adus pe piata propriile creatii.

Astfel s-a nascut LG Optimus 3D, sau pe numele sau adevarat, LG-P920. La prima vedere avem de a face cu un telefon mare. Desi nu sunt strain de telefoane cu display-uri de 4,3 inci, telefonul celor de la LG reuseste cu brio sa ia premiul de cel mai masiv telefon cu Android pe care l-am folosit. Acest lucru se datoreaza in mare parte greutatii sale, de aproape 170 de grame. Din fericire, aceasta greutate se traduce in doua feluri: in primul rand avem de a face cu o constructie solida, realizata dintr-un plastic rezistent, foarte placut la atingere, iar in al doilea rand in specificatii tehnice de invidiat.

“Motorul” lui LG Optimus 3D este tehnologia Tri-Dual, care se traduce intr-un procesor ARM Cortex-A9 Dual-Core de 1GHz, dual-channel si dual-memory. In teorie, acest telefon ar trebui sa fie mai rapid decat alte terminale cu specificatii asemanatoare, dispunand de doua cipuri RAM care insumeaza 512MB. Daca tot vorbim despre componentele interne ale sale, trebuie sa amintesc includerea de memorie flash de 8 GB, un slot pentru carduri microSD, si existenta a nu mai putin de trei camere video/foto, una pe partea din fata si doua pe partea din spate pentru captura de imagini 3D.

La suprafata suntem intampinati de un display mare, luminos care insa ascunde un secret major. Desi initial nu pare diferit de afisajul oricarui alt telefon cu Android, odata cu pornirea aplicatiei 3D Space, totul se schimba. Brusc elementele de pe ecran capata adancime, insa in acelasi timp pierd din rezolutie. Pentru a afisa continut tridimensional, un astfel de display are nevoie de dublul liniilor orizontale de pe display, rezultand astfel o injumatatire a detaliilor afisate.  In partea de jos a display-ului avem patru butoane tactile, clasice deja pentru telefoanele Android, o mufa microUSB standard, un jack de casti de 3.5mm, butoanele de power, volum si camera (care este acum butonul 3D) plus o aditie foarte speciala: o mufa mini-HDMI.

Evident, aceasta a fost inclusa pentru a afisa continutul video inregistrat pe telefon pe un display 3D mai mare, insa avand in vedere rata de “adoptie” a acestor televizoare, sansele ca un utilizator de Optmius 3D sa aiba si un asemenea panou in casa sunt foarte slabe. Din fericire, acesta functioneaza si in modul 3D, cei care se plimba tot timpul cu un cablu HDMI in geanta putand rula continut video si audio oriunde de pe acest telefon.

Dar destul cu discutia despre hardware. Hai sa trecem la partea interesanta: software-ul, in special cel 3D. Spuneam mai sus ca initial nu m-a uimit cu absolut nimic primul contact cu acest telefon. Odata pornit, meniul arata ca cel al oricarui alt terminal cu Android. Avem de a face cu versiunea 2.2.2 a celebrului sistem de operare de la Google, care are lipita deasupra o interfata specifica producatorului LG. Avand in vedere puterea acestui device si folosirea unei versiuni destul de invechite de Android, viteza in meniuri si functii obisnuite este garantata.

Desi ma asteptam la un meniu 3D, nu am avut acest noroc. In schimb, LG ofera aplicatia preinstalata 3D Space, care odata pornita devine noua interfata a telefonului. De aici nu avem acces decat la anumite functii precum rularea de jocuri 3D, redarea de filme si fotografii tridimensionale cat si inregistrarea de noi astfel imagini cu ajutorul camerelor 3D de pe spate. Din pacate cam la asta se rezuma partea 3D a telefonului. In mod normal, nu as zabovi foarte mult la discutii despre un astfel de “spatiu”, insa avand in vedere ca asta este atractia principala a lui Optimus 3D, nu am de ales.

Pentru a lasa partile mai interesante spre sfarsit, am ales sa vorbesc mai intai de functia de inregistrare 3D a telefonului, care ofera rezultate satisfacatoare. Senzorii de 8 megapixeli de pe spatele terminalului ofera inregistrari video mai mult decat decente in rezolutie Full HD in modul 2D, insa evident, toata lumea care se citeste acest articol vrea sa auda despre imaginile 3D. Ei bine, si filmarile in trei dimensiuni sunt la fel de satisfacatoare. In cazul in care exista lumina naturala, acestea pot oferi rezultate neasteptat de bune, insa trebuie mentionat ca rezolutia la care acestea sunt inregistrate este 720p.

Fiind prima data cand am folosit o asemenea camera, mi s-a parut oarecum ciudat sa vad cum un pahar de pe masa pare sa iasa din ecran in timp ce il filmez, iar display-ul 3D, care din fericire nu necesita ochelari, are un unghi destul de mic de vizionare in acest mod. Astfel, cei care vor folosi aceasta functie ar trebui sa foloseasca un trepied pentru cele mai bune rezultate, intrucat numai asa puteti vedea exact ce se filmeaza, iar artefactele de miscare vor fi minime.

Player-ul intern video poate afisa fara probleme continutul 3D, si vine si cu un slider pentru a seta “adancimea” clipurilor, fiecare persoana avand nevoie de setari diferite pentru a putea privi confortabil. In cazul fotografiilor 3D nu am observat diferente majore de calitate fata de video. Avand in vedere ca nu am un alt display 3D pe care sa le afisez, pe display-ul telefonului toate aratau acceptabil, desi putin cam low-res din cauza injumatatirii rezolutiei de afisare.

Avand in vedere lipsa de continut 3D pentru spatiul mobil, LG a inclus mai multe clipuri de cateva minute pentru a demonstra tehnologia, si ofera prin intermediul 3D Space accesul la YouTube 3D. Acesta te duce direct catre un canal pe care se gasesc mai multe clipuri de acest fel, iar cautarile pot aduce cateva rezultate interesante. Din pacate foarte putina lume realizeaza continut 3D pentru YouTube, cumparatorii acestui terminal fiind lasati sa isi creeze propriile clipuri.

Spuneam mai sus ca telefonul este foarte rapid, insa chiar si asa, trecerea de la afisarea 2D la cea 3D si invers, dureaza cateva secunde bune. Acest lucru este vizibil in momentul in care te joci, si vrei sa pui pauza cateva secunde pentru a verifica un mail sau trimite un SMS si poate deveni enervant, intrucat in aceasta perioada, telefonul nu raspunde la nicio comanda.

Si daca am ajuns sa amintesc jocurile, LG si Gameloft au semnat un parteneriat pentru acest telefon si au inclus trei jocuri 3D complete in memoria interna a acestuia. Avem de a face cu titluri putin mai vechi, insa remasterizate in 3D. Acestea sunt N.O.V.A. 1, Asphalt 6: Adrenaline si Let’s Golf 2. Rezultatele afisarii in 3D au variat de la joc la joc, N.O.V.A. fiind probabil cel mai bun exemplu. Fiind un shooter la persoana intai, lumea 3D chiar prinde viata, insa jocul este vechi de doi ani si isi arata limitarile grafice. De asemenea, acest titlu nu reuseste sa streseze prea tare hardware-ul telefonului. Asphalt 4 mi s-a parut ca a primit cele mai putine avantaje din partea afisarii 3D. In acest mod nu poti sa misti telefonul pentru a vira vehiculele (din motive evidente), fiind nevoit sa apesi pe marginile display-ului. Efectul de 3D nu adauga din pacate nimic in plus, iar rezolutia scazuta in care este afisat jocul din cauza acestui efect nu il va ajuta sa castige vreun concurs de frumusete. Ultimul, dar nu cel din urma a fost Let’s Golf 2, care este un joc mai simplist din punct de vedere grafic, efectul de 3D fiind la limita dintre insesizabil si acceptabil.

Avand in vedere faptul ca tot acest telefon se invarte in jurul tehnologiei de afisare in mod stereoscopic, ne-am astepta ca bateria sa faca fata utilizarii serioase din partea unui amator de jocuri sau un pasionat de filme. Ei bine, in numai 6-7 ore de utilizare moderata utilizatorii de Optimus 3D vor fi nevoiti sa scoata din buzunar cablul de incarcare. Din fericire, in cazul celorlalte functii obisnuite (browsing, apeluri, etc) avem de a face cu un consum mai redus, insa nici macar nu se poate compara cu alte terminale asemanatoare precum Samsung Galaxy S 2 sau HTC Sensation (desi nici acestea nu sunt foarte eficiente din acest punct de vedere).

Nici nu voi vorbi despre alte functii ale telefonlui, intrucat avem de a face cu un terminal Optimus obisnuit, care a primit un “upgrade” 3D. Rezultatul este un telefon grabit, care reuseste sa dezamageasca utilizatorii chiar cand vine vorba de functia care il diferentiaza de competitie. Rezolutia slaba in cadrul afisarii 3D este de neiertat intr-un terminal atat de mare, iar bateria este mai slaba decat in cazul altor telefoane cu Android. Un alt inconvenient major este lipsa de varietate in continut 3D, iar faptul ca nu sunt prea multe televizoare cu display tridimensional in libertate, va limita drastic posibilitatile de afisare ale materialelor inregistrate cu acesta.

Telefonul nu este rau deloc daca este utilizat ca un telefon normal, ignorand functia de 3D. Din pacate acest lucru il face un simplu telefon obisnuit, care nu reuseste sa iasa in evidenta cu nimic altceva. Avand in vedere avalansa de telefoane asemanatoare sau chiar mai puternice din punct de vedere al specificatiilor la un pret apropiat, acesta se pierde in multime. LG Optimus 3D este inca o confirmare ca afisarea in trei dimensiuni nu va ajunge departe prea curand in spatiul mobil.

In cazul in care va doriti un astfel de telefon, acesta poate fi achizitionat la pretul de 1.849 Lei de la magazinul evoMAG, care a oferit si mostra pentru test a acestui review.