iOS 5, amanat pentru lansarea de toamna

de: Radu Neagu
28 03. 2011

Un zvon care a plecat in ultimele zile de pe unele forumuri precizeaza ca iOS 5 a fost amanat pentru a fi completat cu toate tehnologiile noi in domeniul smartphone-urilor si tabletelor pentru a avea o sansa mai buna in fata lui Honeycomb. Ultima varianta de sistem de operare pentru iPhone si iPad trebuia sa se lanseze la o data foarte apropiata de cea a lui iPad 2 [preview].

Toate aceste amanari pot fi legate si de o prezumtiva lansare a unei noi versiuni de iPad in toamna acestui an. Da, ati citit bine, Apple are in program inca o tableta cu care probabil va rupe gura targului, asta dupa ce multimea de variante anuntate pentru acest an de la ceilalti competitori va invada pietele.

Compania a dat ceva indicii despre noul sistem de operare prin anumiti pasi strategici pe care i-a facut, in special angajarea unui designer de renume de la Palm webOS, Rich Dellinger, care practic a revenit la Apple unde a lucrat inainte de Palm.

Zvonurile sunt neconfirmate, insa se stiu planurile de a introduce procesoare chiar si Quad Core (de altfel, pasul firesc). De asemenea, mai stim de la Nvidia ca ne pregateste, tot in toamna acestui an, un anume Tegra versiunea a 3-a, care de fapt este un procesor Quad-Core cu un nucleu grafic performant.