Harry Potter and the Deathly Hallows – Partea a 2-a (Finalul) [REVIEW]

Primul joc nu a avut un rost. Lipsa de actiune, felul in care se desfasura filmul si toata dezvoltarea narativa a filmului nu putea fi conceputa ca un joc… cel putin de un om normal. Bine, asta daca nu ii includem in ecuatie si pe cei de la EA, care, dupa cum bine stim, au si ei o dragoste nemarginita pantru universul Harry Potter, asa ca nu parea de neimaginat pentru ei sa nu realizeze un omonim virtual pentru aventura lui Harry. Oh… am spus cumva dragoste pentru univers? De fapt iubesc banii.

Uite ca am ajuns si la partea a doua a jocului, care, fie ca vreau sau nu sa o accept, chiar se poate traduce intr-un joc, care, se poate numi un un action adventure… la limita decentei. Intr-un final, atat din punct de vedere cineastic, cat si in lumea jocurilor, baiatul cu o cicatrice pe frunte si-a gasit sfarsitul, finalul acestei serii indragite fiind intampinat de catre fanii din intreaga lume cu surle si trambite. Dar, nu suntem aici sa facem un review al filmului ci al jocului. A depasit acesta neajunsurile primei parti? Reuseste sa strapunga prin valul de mediocritate pe care acesta l-a impus de-a lungul anilor? Sau pur si simplu este inca un joc de talie B realizat in graba? Sa vedem impreuna!

Pentru cine se asteapta la o recreere fidela a cartii sau filmului in acest joc, nu prea are ce cauta aici. Jocul sustine linia narativa, dar pana la un punct, finalul este acelasi. Felul in care ajungi de la punctul A la punctul B este total diferit de prezentarea filmului, pentru ca, fie ca vrem sau nu, acesta este legat de un film nu de o carte. Ce inseamna asta pentru voi? Ei bine acest lucru este redat in joc prin mai multa actiune  si mai putinapoveste. Ergo, parti intregi din desfasurarea integrala a actiunii lipsesc cu desavarsire. Asta nu este neaparat rau pentru fanii hard-core doresc sa blesteme si paralizeze dementori, dar pentru cei care chiar doresc o actiune interactiva in care sa joace la propiu filmul, placerea este usor diminuata. Cel mai bun sfat pe care il pot da cititorului acestui articol este sa citeasca cartea inainte, dupa aceea sa vada filmul, si abia apoi sa joace jocul. Exact in ordinea asta. Nu spun ca sunt lipsuri atat de majore, dar daca doresti sa astepti filmul pe DVD si cinema-ul nu este prima ta alegere, atunci jocul o sa ti se para cam grabit… cel putin din punct de vedere al alcatuirii narative. Livrarea povestii este grabita … da, dar, nu atat de inghesuita ca primul joc, personajele fiind un pic mai bine definite, iar emotia generala a filmului sau cartii fiind transmisa relativ bine prin intermediul graficelor din joc. Si da, nici mie nu imi vine sa cred ca spun asta, dar Deathly Hallows Part 2 este mai bun ca prima parte.

In caz ca nu ati incercat primul joc, caz in care nu va invinovatesc, Deathly Hallows a trecut de la 3^rd person action platformer la 3^rd person shooter, imprumutand mecanici de joc din serii de succes, dar si implementand alte noi elemente … tot cu succes de aceasta data. Bine, nu atat de bine precum serii ca Uncharted sau Gears of War, dar este in aceasi zona, in concluzie putem sa il iertam pentru executia acestora. Nu te transformi in vrajitor aka “the chosen one” aka “the little wizzard” intr-un shooter, pentru ca, in esenta, Herry Potter asta a ajuns.

Arhitectura misiunilor nu a suferit mult. Pleci de la un punct, te lupti cu o gramada de Dementori, te ascunzi dupa stanci si alte piese de decor, urli Stupefy cand faci o vraja, eventual un boss fight si o astepti pe Hermione sa deschida o usa si cam asta e tot. Comparativ cu prima parte, experienta este injumatatita, factor datorat absentei unui mod cooperativ sau al multiplayer-ului, dar avand in vedere ciclul de productie aproape inexistent, nu cred ca mira pe nimeni efectul magic implementat pentru disparitia acestora. Totusi sunt si lucruri noi. Quick time eventuri si momente in care fugi cat te tine bhageta de diferite calamitati sau urmaritori confera o diversiune bine venita de la gameplay-ul banal din prima parte, dar pana la finalul jocului nu o sa iti mai aduci aminte de ele. Chiar si daca colectezi toate obiectele ascunse in lumea jocului, Deathly Hallows Part 2 nu ofera nimic in plus in afara faptului ca te lasa sa rejoci anumite nivele. Pe de alta parte modulrile de tip Challenge deblocate aduc putin a Vanquish, unde caracterul tau este contorizat si comparat cu al altor jucatori online. De parca unui pusti de 14 ani ii pasa ca scorul sau este mai mic decat al unui filipinez, dar in fine… se poate si mai rau… mult mai rau.

Absenta componentei cooperative inseamna inteligent artificial. Iar daca EA ne-a invatat ceva de-a lungul timpului este ca inteligenta artificiala nu poate fi implementata in joc cu succes, cel putin de catre ei. Ron si Hermione sunt doi cobai de laborator lobotomizati care nu sunt instare sa stupefieze nimic altceva decat jucatorul cu propia lor incompententa. Daca nu dau cu capul in ceva se opresc brusc intr-un punct si acolo raman. Iar ceea ce este mai rau este ca sunt manati in totalitate de joc, o interfata de controlare a acestora fiind inexistenta. Nu este indeajuns ca trebuie sa le suporti incompetenta artificiala, dar trebuie sa tolerezi si greselile de programare. Bine, in apararea jocului nu sunt tot timpul cu tine, personajul controlat de tine schimbandu-se pe parcusul jocului, oferindu-ti comanda unor personaje indragite dar si noi.

Macanica de lupa este simpla, indiferent de ce personaj controlezi. Pleci cu un set prestabilit de vraji si pe parcurs inveti altele, dar nici acestea nu scutesc jocul de cea mai mare problema… faptul ca seamna mai mult cu un on-rail shooter. Asta ca sa nu amintesc ca terebuie sa inveti yoga pentru a selecta anumite vraji, acesta fiind implementate pe controler special pentru a frustra jucatorul, altfel nu imi explic de ce cineva ar face selectarea lor atat de problematica. Sunt momente in joc in care am fost nevoit sa schimb vrajile in mod constant, iar o optiune de rearanjare a butoanelor este inexistenta, moment in care m-am gasit in fata unui ecran de game over cu optiunea de a incarca ultimul chekpoint.

In Harry Potter Deathly Hallows Part 1 existau mini game-uri directionate catre cei cu Kinect, aici acestea nu mai exista, singura metoda de control fiind controlerul Move de la Sony, care chiar daca face o treaba buna, este la fel de ciudat de folosit pentru selectarea vrajilor. Totusi, cu ajutorul acestuia o sa te simti intr-o oarecare masura ca un mic vrajitor purtator de cicatrice.

Un lucru a reusit sa surprinda bine acest joc… atmosfera filmului. Are o executie destul de buna la acest capitol, momente si locatii din acesta fiind recreate extrem de bine. Pacat ca nu pot spune acelasi lucru despre animatiile faciale ale personajelor. Precar este putin spus, mai ales pentru un joc din 2011. Este jenant sa te uiti in anumite momente la anumite expepresii faciale si sa iti dai seama ca arata a ceva executat de un copil de 6 ani la gradinita din plastilina, acestea asemuindu-se mai mult cu niste sculpturi moderne. Totusi muzica, atat cat o poti detecta, este bine suprapusa cu atmosefera jocului, EA reusind sa licencieze cateva dintre melodiile din film, finalul fiind un sentiment realmente imersiv. Vocile actorilor vocali seamana cu cele din film cu toate ca uneori au mici scapari verbale, dar sentimentul general sonor este placut.

Pentru un ultim joc, dintr-o serie ce are ceva ani in spate, Harry Potter Deathly Hallows Part 2 nu este exact ceea ce m-am asteptat. Preferam o lupta epica de final, un simt de implinire general pentru ca am pus punct unei serii de jocuri… nu stiu… ceva mai mult de atat. Totusi executia precara la anumite aspecte si sentimentul de joc grabit m-au impiedicat sa ma simt un adevarat vrajitor ce decide soarta lumii magice, fapt pentru care ii acord un 6,1, cu aproape doua puncte in plus fata de predecesorul sau.