Duke Nukem Forever – Un clasic! [REVIEW]

Duke Nukem este unul dintre jocurile care mi-au marcat adolescenta, pe aceea vreme fiind doar un pustan ce lucra intr-o sala de calculatoare. Pur si simplu m-a fascinat de prima data de cand am luat contact cu el si cred ca nici nu se putea altfel. Duke facea misto de mai toate jocurile existente pe piata la vremea respectiva, dadea bani la stripteuse si injura in mod constant, ce sa mai zic, pentru acei ani a fost reteta succesului. Cum poti sa nu iubesti un asemenea personaj?

Nu-l pot desemna decat ca un clasic in istoria jocurilor, adorat de comunitate pentru personajul sau principal de tip anti-erou dependent de bere si de femei. Si pentru asta am asteptat timp de 12 ani o continuare. 12 ani lungi, in care lansarea unui nou titlu Duke Nukem incepuse sa para o gluma, iar unii dintre noi probabil isi pierdusera orice speranta de a-l revedea pe Duke. Si totusi… cu toate ca asteptarile erau mari, pe mine unul Duke nu m-a dezamagit, fiind exact acelasi de care m-am indragostit…

Sa trecem la povestea jocului, repet, Duke Nukem Forever nu mi-a inselat asteptarile. Ghiciti cand se petrece actiunea? Da, la 12 ani dupa primul joc, iar acum Duke este deja regele Las Vegasului, ca sa numai spun ca dupa imaginile de pe pereti el este detinatorul fericit al tuturor titlurilor posibile si imposibile. Intriga incepe de indata ce cineva fara prea multa materie cenusie, de aceasta data in postura presedintelui fictiv al Americii, doreste sa negocieze cu extraterestrii. Pana la urma extraterestrii se dovedesc ostili si fura toate gagicile de pe Pamant pentru ca, aparent, numai cu ajutorul pamantencelor se pot reproduce. Iar de aici nu este greu de ghicit motivul pentru care Duke intra in actiune, nimeni nu ii fura femeile!

Ce pot spune, povestea este clar in stilul Duke Nukem, totusi unele replici par usor fortate si demodate. Daca pentru unii dintre noi o referinta legata de Nemuritorul poate fi oarecum amuzanta, publicul mai tanar s-ar putea sa nu aibe nici o reactie. Bieninteles, avem si referinte mai actuale, precum glumele facute la adresa unor jocuri precum Halo sau Gears of War sau Dead Space. Acum, un ciclu lung de productie se observa, insa un joc care trebuia sa iasa cel tarziu in 2004 si iese in 2011 are parte de o alta primire. Mie unul mi-a placut povestea, are acel ceva tipic Duke Nukem, cum spuneam.

La partea de gameplay, Duke Nukem Forever merge pe aceeasi linie clasica pe care a inceput. Nu se ridica chiar la standardele vremii, dar asta doar pentru ca Duke este o experienta in sine. Acest lucru nu m-ar fi deranjat daca nu m-ar fi dezamagit unele aspecte ale acestuia. In momentul portarii jocului pe console, cei de la Gearbox au facut niste greseli care pentru mine sunt de neiertat.

Ca sa ma fac inteles mai bine, ganditi-va la un joc precum Half Life 2, doar cu o ranga si un pistol… Mai pe scurt, esti nevoit sa alegi din tot arsenalul doar… doua arme. Aici au dat-o in bara dureros de rau. Esti limitat la doua arme, nefiind posibil sa le iei pe toate dupa tine, iar acest lucru te obliga sa schimbi mereu cate ceva pentru a putea face fata situatiei. Mare, mare si dezamagitoare greseala, mai ales ca stiu cu exactitate ca inainte arsenalul putea fi carat in totalitate, iar inlocuirea a venit pentru ca jocul sa fie disponibil pe console. Iar aici Duke este un dezastru…

Lucrurile rele nu se termina aici stati linistiti. A doua dezamagire vine sub forma absentei moding tool-urilor ce ne-au fost promise. Iar daca luam in considerare ca un factor important din popularitatea primului Duke era posibilitatea comunitaii de a modifica jocul pentru realizarea de noi campanii, deja se intelege de ce si aici aceasta lipsa reprezinta o greseala mare. Motivul pentru care promisiunea aceasta a fost anulata pe ultimul moment ma depaseste chiar si pe mine. In opinia mea, aceasta a fost cea mai mare greseala si tin sa subliniez asta. Jocul ar fi putut sa fie imbunatati considerabil peste noapte de catre fani, cel putin pe PC.  Ahh da… sa nu uit, acordam o mentiune pentru absenta jetpack-ului din timpul camapaniei.

Cateva dintre mecanicile clasice au ramas totusi acolo, fiind adaugate insa si cateva noi. Cine isi mai aduce aminte de steroizii pe care ii luai pentru a fugi mai repede in Duke 3D? Ei bine, acestia si-au gasit locul si aici, doar ca ingerararea de pastilute aici te trimite intr-un Roid Rage. Odata ce ai bagat in tine o cutie de pastile, poti sa distrugi totul in cale cu ajutorul pumnilor, singuri adversari care nu sunt afectati fiind Bossi. Pentru acestia avem Holo Duke si Bere. Cu HoloDuke, cei care au jucat primul joc sunt extrem de familiari, aici fiind cateva mici schimbari. Acum nu mai ai un aghiotant holografic pe ecran, care nu face nici-un fel de damage, ci , devi invizibil, holograma ta atragand inamicii. Este o mecanica de joc destul de utila, mai ales in momentele critice, fiind o momeala ideala in general. Iar berea… ei bine, in Duke Land, o canistra de bere este egala cu invincibilitate. Odata ce ai bagat in tine o cutie de bere viziunea iti este triplata, dar macar nu mai iei atat de mult damage. Si aceasta, ca si administrarea de steroizi avand puncte forte si puncte slabe. Chiar si asa, aceste introduceri sunt placute pentru cei care au pus mana pe jocul original.

Daca la inceput am spus ca Duke Nukem Forever nu mi-a inselat asteptarile, acum a sosit timpul pentru argumetele de rigoare. Primul cuvant care trebuie spus aici, chiar daca l-am tot repetat, este clasic. Gameplay-ul este si el clasic din toate punctele de vedere. Evident ca industria jocurilor evolueaza, chiar daca imi e mie putin asa dor de o alta era a shooter-elor, iar Duke Nukem Forever a ramas constant in loc sa evolueze. Nu pot spune ca acesta nu ar fi distractiv, dar poate deveni destul de anost in unele momente, ca sa numai zic ca are parte si de niste mecanici de joc pe care nu le pot numi decat stupide. Am mai spus asta si o repet: Intr-un shooter nu au ce cauta secvente de platforming. Exista momente in joc in care trebuie sa sari de pe o margine pe alta. Sigur nu exista nici o problema la aceasta mecanica cand e vorba de un 3^rd person, dar la un first person lucrurile stau altfel…Nu spun neaparat ca ar fi rele, dar cateodata jocul este prea oldschool. Arsenalul a primit un upgrade, fiind introduse cateva arme noi, dar ramanand in dotare si ceva din armamentul din vremurile bune. Unii s-au plans de el, nu stiu voi, dar mie unul mi-au placut. Se comporta asa cum trebuie, au acel sentiment de “big gun” si pot face ceva stricaciuni pe corpul inamicilor. Totusi lipseste atacul cu piciorul. In jocul original puteai sa lovesti extraterestrii fix in bijuteriile lor, iar acum ai in schimb posibilitatea de a da un pumn in fata sau o un pat de arma in cap…ce fericire! Asta fiind alta greseala de neiartat si cred ca fanii hardcore ma inteleg.

Nivelele se desfasoarea oarecum similar, incepi un stagiu, pleci la vanat de carcalaci, secventa de puzzle si un bass battle la final. Nu cred ca mai este necesar sa zic, dar nu ma pot abtine Duke clasic. Singura problema aici fiind ca exista si niste momente moarte care pot plictisii la culme unii jucatori. Sunt bucati in care pierzi 15 minute sarind de pe o margine pe alta, iar in acele momente pana si eu am abandonat jocul pentru cateva ore. Bine exista si momentele in care zburzi ca o gazela prin bucataria unui fast food, iar acelea sunt momentele ce m-au facut sa mai iert cate o greseala ici,colo.

Daca mai exista cineva care isi aduce aminte de Duke 3D, acolo exista un life bar si armura, key carduri si puzzle-uri intortocheate. Acum, in vremurile noastre, viata a fost inlocuita de ego-ul lui Duke, fiind o mecanica in ton cu viata reincarcabila pe care piata o tot sustine, dar mie sincer parca mi-e dor de life pack-uri pe jos. Avem totusi niste lazi ce apartin de Earth Defence Forces (EDF), din care iti incarci toata munitia. Se pot face si upgradeuri la viata interactionand cu mediul, facand fel si fel de nebunii, fiind de fiecare data un pic mai dement, ca de exemplu lovind sani interspatiali sau adimirandu-te in oglinda, dar parca totusi simt nevoia de ceva fizic care sa imi upgradeze viata.

Iar acum, imi imaginez ca multi ar vrea sa stie cum sta treaba cu multiplayer-ul…surle si trambite pe fundal…ghiciti ce? Multiplayerul este un dezastru! Ce putin pe PC. Prietenii mei cei mai buni (sarcasm), hackerii, au aparut la doar cateva ore de la deschiderea oficiala serverelor. Iar pe console am avut lag in cel mai grosolan mod imaginabil. S-a mai reparat cate ceva cu ultimul patch, dar probleme tot exista. Cat despre modurile prezente, ele sunt destul de limitate, Capture the Flag, Deathmatch si Domination. Aici macar avem jet-pack-urile, dar moding tool-urile lipsesc cu desavarsire, speram ca macar aici sa fie, pentru ca interesul si cheful meu au fugit cam dupa vreo doua ore de joc.

Duke Nukem Forever nu arata rau pentru un joc ce ruleaza pe un Unreal Engine 2.5. Dar problemele grafice ale acestui motor nu puteau trece neobservate. Texturi care se incarca greu, fizica ciudata, blocari si explozii ce arata ca in Unreal 2004. Cu toate ca aceste probleme sunt scuzabile, devin din ce in ce mai deranjante pe masura ce aveansezi in joc, ca sa numai zic ca pe console cei ce au lucrat la joc au vrut sa isi testeze talentul de a lucra cu picioarele. Inca o buba…timpi de incarcare foarte lungi, dureros de lungi…am reusit sa cronometrez un minut si 10 secunde, chestie care nu am patit-o nici cu Unreal 3…ca sa numai zic ca ecranele de incarcare apar in mod constant in joc. Iar pe PC, daca nu vrei sa imbatranesti asteptand, ar fi bine sa ai un sistem destul de puternic. Evident am testat jocul pe un nvidia 9600 si un saphire 6970.

Sunetul in schimb este de-a dreptul hardcore. Mi-a placut la nebunie…coloana sonora, zgomotele de fundal, toate sunetele din joc mi-au adus aminte de ce sunt un fan boy Duke. Vocea originala a lui Duke este prezenta bineinteles, John Saint John imprumutandu-si vocea intr-un mod exceptional. Partea de sunet este cu siguranta cea mai buna parte a jocului, imi creste inima de fericire doar cand aud comentariile lui Duke la adresa celui mai mic lucru posibil.

Duke Nukem Forever este un joc din timpurile apuse ale gamingului, un clasic ce ne aminteste de vremea cand shooterele insemnau ceva mai mult decat multiplayer. Are o campanie lunga si multe elemente ce par iesite din comun in anii in care ne aflam. Totusi il pot numi un joc acceptabil si nu cred ca as mai dori un alt joc din serie sa apara peste alti n ani, cu aceleasi probleme. Playtech ii acorda un 7.1, iar daca vom mai vedea vreun titlu din serie speram sa fie adaptat pentru vremea respectiva.