Dissidia 012 [duodecim] Final Fantasy – Un vis „hot” pentru multi fani! [REVIEW]

Un astfel de joc este fantezia fiecarui geek care a jucat seria… Final Fantasy. Nu o sa neg ca si pe mine m-a intrigat ideea de a prelua comanda personajelor favorite din seria amintita mai sus, lucru care a fost posibil cu primul joc de PSP, Dissidia. Sa ii pui cap la cap intr-un joc pe Tidus, Waka, Tifa, Squal, Sephiroth, Cloud si multi altii este lucru mare, iar fanii hard core ai seriei au fost nevoiti sa astepte ani buni pentru ca un asemenea joc sa isi faca aparitia. Cred ca au fost scrise romane de fan fiction-uri pe aceasta tema in care Kefka se cotonogea cu Sephiroth pentru ceva materie sau Cloud ii rupea in „e’nspe” mii de bucati gun blade-ul lui Squal. Strigatele au fost auzite de catre Square Enix, primul joc a fost primit cu surle si trambite de catre fanatacii francizei, iar la un moment dat un zvon circula pe internet cum ca o a doua parte a jocului urmeaza sa apara in acest an.

Evident, zvonurile au devenit mai intense, fanii deja murmurau mai multe personaje, iar intr-un final acestea s-au materializat in Dissedia 012: Duodecim, al doilea FF Fighter pentru PSP, cu cel mai ciudat nume posibil.

Atentie, jocul este un…. prequel. Da, evenimentele din acest FF au loc inainte de primul Dissedia… Ciudat, nu ? Mai ciudata este ideea cu care jocul vine. Bine, de altfel, nu este nimic nou in universul Final Fantasy, unde trebuie sa existe un baiat rau si un baiat bun, la final baiatul bun castigand si devenind eroul natiunii. Pentru cei care vor urla acum ca nu iau in considerare Tactics si FFX, ii rog frumos sa puna mana sa joace Final Fantasy 5 si 6 si dupa aceea sa comenteze. Bun, am depasit momentul. Doua forte, adica Light si Dark, sunt reprezentate de catre doua entitati numite Cosmos si Chaos, unde Cosmos nu este acelasi android din XenoSaga, cu toate ca ar fi fost interesant ca extra character. In fine, tocilarul din mine isi face simtita prezenta.

Cine a incercat primul joc nu va ramane dezamagit de faptul ca povestea are consistenta… NU. Sare de la un personaj la altul fara prea multe explicatii, coerenta fiind unul dintre cuvintele cu care are cele mai putine lucruri in comun. Acum te certi cu Tifa si in doua secunde iti incerci fortele impotriva lui Kefka, facand urmarirea firului narativ o durere de cap masiva. Totusi, si spun asta nu pentru ca sunt fan, ci pentru ca nici eu nu gasesc alta explicatie, aceasta succesiune haotica de evenimente este singurul mod in care un mash-up de acest gen putea fi prezentat. Numai ideea ca iti poti vedea personajele preferate din Final Fantasy la un loc imi da dureri de cap, dar sa adaugi si o poveste consistenta care sa sustina firul jocului. Intr-un fel, ii inteleg pe cei de la Square Enix de ce au facut asta, dar ceva mai epic nu ar fi stricat. Nu de alta, dar o poveste cat de cat decenta este un trade mark distinct al seriei.

Inainte sa incep sa discut despre gameplay, trebuie sa amintesc ceva. Acest joc nu este pentru toata lumea. Un nou venit e posibil sa se piarda in sub-meniuri si in mecanici de lupta, asta ca sa nu subliniez accentul usor anime pe care Dissedia 012 il are. Este acel gen de joc care se adreseaza unui anumit tip de gamer, lucru care este de fapt o practica destul de comuna in Japonia, unde exista cate un gen de joc pentru fiecare cumparator. Doar ca aici Square Enix a cam exagerat putin… mai mult. Daca vrei sa te apuci serios de acest joc, sugerez sa iti faci muuuult timp liber, avand in vedere ca iti trebuie ceva sa ii intelegi toate substraturile si mecanicile de joc.

Sincer sa fiu, de la XenoSaga-ul amintit mai sus sau Star Ocean, nu am mai intalnit un joc asa complex cand vine vorba de mecanica efectiva de joc. Nu te arunci pur si simplu in lupta, sperand sa iti bumbacesti bine adversarul, ci mai degraba inveti pe parcurs cum si ce merge, ce magie si atacuri poti folosi impotriva fiecarui adversar, facand din Dissedia 012 unul dintre cele mai complexe fightere pe care le-am incercat in ultima vreme. Ca o mica paranteza, de pe vremea NES-ului nu am am stat sa citesc manualul unui joc doar pentru a intelege anumite elemente ale acestuia. Si ai ce sa citesti, nene. Manualul jocului are 40 de pagini de informatie, care iti explica ce, cum si unde, iar daca ai cumparat varianta Limited, ai un mini disk in interior cu un fisier PDF ce constiuie un walkthrough detaliat, de nici mai mult, nici mai putin de 400 de pagini…

In esenta, Dissidia 012 Duodecim este un 3D fighter de arena, cu elemente de RPG si o poveste care leaga totul. Avansezi in nivel pe masura ce inaintezi in poveste sau, daca esti mai infipt, poti sa intri in Battle Mode, unde iti poti alege personajul favorit si te poti infrunta cu AI-ul. Sigur, este o idee buna, dar uneori unele personaje teleghidate artificial au tendinta sa spameze acelasi atac, mai ales pe nivelurile superioare de dificultate, facand experienta repetitiva si agasanta. Povestea, pe de alta parte, cuprinde 9 capitole, iar daca stai sa o termini pe toata deblochezi o serie noua de niveluri, facand valoarea de rejucabilitate si mai mare, avand in vedere faptul ca poti relua povestea cu personajele din primul Dissidia.

Cine a jucat primul Dissedia stie cat de calcatoare pe nervi erau grid-urile prin care topaiai ca o broasca de la un patratel la altul, doar, doar, de terminai mai repede grid-ul, doar ca sa fi intampinat de altul si altul. Ei bine, acesta a fost oarecum indepartat, avand in vedere, ca pe langa Grid-urile traditionale, Square Enix au mai adaugat un Over World, pe care jucatorul poate sa il exploreze in timp real. Am spus oarecum, pentru ca majoritatea timpului il vei petrece in grid-uri, ca si in primul joc, over world-ul fiind doar o mica parte din gameplay-ul propiuzis.

Inca de la primul titlu, Dissedia a incercat sa se diferentieze pe piata cu un sistem de lupta total diferit, fiind cam greu la inceput sa intelegi ce vrea jocul de la tine. Cele doua tipuri de atacuri din joc au  intrebuintari diferite. Astfel, exista un atac care face damage psihic life bar-ului inamicului si alt atac ce chiar executa damage-ul. Stiu, este ciudat la inceput, dar dupa ce te obisnuiesti este floare la ureche.

Totusi, punctul forte al acestui joc este modul in care se desfasoara lupta. Desi controlul este anevoios, dupa cum am spus, odata ce ai intrat in lupta observi una dintre cele mai distinse animatii folosite intr-un joc pentru PSP. Lupta are loc intr-o arena, de dimensiuni considerabile, limitata de niste pereti invizibili, avand ca inspiratie diferite scene din jocurile Final Fantasy. Interesant este faptul ca nu toata lupta se desfasoara la sol, ci si in aer, aducad o perspectiva cu adevarat 3D luptei. Practic, jocul poate fi asemuit cu Dragon Ball Z Raging Blast 2 din acest punct de vedere, doar ca aici este inclus mai mult button mashing.

Cu un rooster impresionant de jucatori, Square Enix  si-a dat silinta sa nu cada in plasa repetitivitatii, toate personajele avand atacurile distincte din Final Fantasy-ul pe care il reprezinta, iar modul in care ataca fiind totalmente diferit. Unde mai adaugi si sistemul de atribute pe care fiecare luptator il are, caci toate personajele sunt diferite cand vine vorba de comportament pe campul de lupta. Unul face damage mai mic, dar loveste mai rapid, altul are atacuri mai incete, dar mai puternice, iar altii sunt buni la distanta, fiind destul de usor sa iti gasesti un personaj cu care sa te acomodezi usor. Personal, eu mi-am ales doua, Emo Git Cloud si Emo Git Squal. Stiu ca au atacuri similare, dar in special atacurile fac diferenta in acest caz. Ca tot veni vorba de Limit Brak-uri, fiecare persoanj poate efectua un astfel de atac, un fel de super special, o „ultimata” mai pe romaneste, acestea realizand performanta in unele cazuri sa diminueze bara de viata a adversarului cu cel putin 40% in  unele cazuri.

Cele doua moduri de abordare ale luptei sunt extrem de diferite. Jocul are un mod orientat catre cei cu viteza de reactie si obisnuiti cu fighterele si un mod RPG care se adreseaza celor mai casual, care chiar stau cu orele sa isi inbunatateasca personajul. Cele doua moduri sunt practic doua fete ale monedei, total diferite, dar facand parte dintr-un tot unitar. Modul Action este pentru un anumit gen, in timp ce mod-ul RPG este o versiune simplificata a primului mod, doar ca exista cateva elemente in plus pentru a diversifica lupta.

Da… este Final Fantasy. Evident ca jocul arata super bine. Miscarile personajelor, filmele de prezentare, animatiile, nivelurile, aproape totul este inclus cu mare atentie. Nu pot sa scriu nimic care sa compare acest joc cu ceva… cel putin pe PSP. Cand vine vorba de grafica, jocurile Final Fantasy au stabilit niste reguli de aur, dupa cum urmeaza:

1 Daca nu are o fata care plange sau se roaga, nu te simti bine

2 Daca nu exista un erou, nu este cut scene de Final Fantasy

3 Daca nu are o coloana sonora pe care sa iti plangi inima, nu se simte Square Enix bine

4 Daca nu exista o droaie de efecte care sa iti ia ochii, cineva de la departamentul de creatie isi pierde slujba.

Fiecare joc FF, fie ca a fost pe GameBoy, PSP, DS, PS3 sau PS2, a avut parte de o prezentare mareata, iar parte din acea prezentare este muzica. In 012 Duodecim, aceasta este superba. Fara sa fac niciun fel de reclama, mi-a placut atat de mult, incat mi-am comandat intrega coloana sonora, pentru ca are acel ceva care sa te implice mai puternic in poveste, dar sa iti si ramana imprimata in memorie.

Singurul lucru de care ma pot plange sunt vocile personajelor. De la Final Fantasy 7 cel putin, nu am mai intalnit voci bine alese pentru varianta in engleza. Sincer sa fiu, Final Fantasy 8 il am in italiana, si, stiti ceva, vocile suna de 1000 de ori mai bine ca cele in engleza. Asta ca sa nu aduc aminte de vocile pitigaiate si sugrumutate din ultimul FF… Si aici, ca si in FF 13, actorii sunt alesi dupa principiul: Ala, bala, portocala!  Altfel nu imi explic cum Squal suna ca Justin Bibber si Tidus precum 50cent. Nu au nicio asemanare cu cele originale si, credeti-ma pe cuvant aici, am jocul si in japoneza si in engleza (exact ca si in cazul lui FF 13… don’t ask.. ok!). Singurul, dar singurul care suna cat de cat acceptabil este Kefka, pe care daca stau bine sa ma gandesc si un clovn de circ il poate interpreta… In rest… dezastru. Cel mai stresant este faptul ca optiunea de Dual Language nu a fost inclusa pe UMD, cu toate ca mai exista destul spatiu pentru aceasta. Pacat, mi-ar fi placut sa nu fiu nevoit sa cumpar doua UMD-uri…

Dissidia 012 Duodecim Final Fantasy este exact cum sugereaza si numele… o ciudatenie. Dar pentru fanii seriei reprezinta un vis devenit realitate. Este haotic, este greu de invatat si stapanit, dar odata ce ai inteles toate itele incurcate pot spune ca este un joc placut. Nu este chiar pentru toata lumea, adresandu-se unui anumit gen de public, dar cei caruia ii este adresat vor iubi fiecare minutel din acesta. Playtech ii acorda totusi, cu plusuri si minusuri, un 8,8.