Asus Eee Pad Transformer – Autobot sau Decepticon? [Review]
In cautarea tabletei care mi se potriveste, am dat peste Eee Pad Transformer, un device cu mult potential de la Asus. Este greu sa rezisti tentatiei de a pune mana pe o tableta de acest gen, mai ales cand ai de a face cu un display mare de 10,1 inci, o rezolutie pe masura (1280×800), procesor dual core la 1 Ghz, cip grafic Nvidia Tegra 2, 16 sau 32 GB de stocare interna (cu optiunea de expansiune prin microSD) si cireasa de pe tort: sistemul de operare Android 3.0 Honeycomb.
Dupa experienta nefasta pe care am avut-o cu tableta de buget a celor de la Hannspree [review], am vrut sa vad cum se prezinta o tableta premium cu Android. Se pare ca Asus mi-a indeplinit aceasta dorinta. Inca din primele momente iti poti da seama ca a fost investita multa atentie in designul acestui gadget. In primul rand, ecranul este protejat de un Gorilla Glass de dimensiuni mari (ceva mai mare decat display-ul propriu-zis), oferind atat rezistenta la zgarieturi, cat si o mai buna experienta de folosire. Degetele aluneca fin pe suprafata acestuia, iar amprentele sunt mult mai putin sesizabile decat in cazul dispozitivelor care folosesc plastic pentru protectie.
Al doilea lucru care m-a uimit a fost spatele, care, desi este realizat din plastic, a primit o atentie sporita, fiind turnat intr-o forma curbata, cu o textura foarte bine realizata. La prima vedere puteam sa jur ca spatele este acoperit cu piele. Chiar daca nu este, designul capacului de pe spatele tabletei Eee Pad Transformer face ca aceasta sa stea confortabil in mainile utilizatorilor, iar textura ofera o mai buna aderenta si impiedica alunecarea. Aceste doua parti (spatele si fata) sunt legate la mijloc de o rama metalica, al carei rol este consolidarea device-ului. POt spune ca respectiva rama stabileste pentru ultima data ca avem de-a face cu o tableta premium, destinata utilizatorilor mai pretentiosi.
Daca am stabilit acum ca Eee Pad Transformer “are cu ce”, hai sa vedem si ce poate sa faca. Fiind o tableta cu Android 3.0, reuseste sa uimeasca inca din primele secunde prin designul interfetei. Google a facut o treaba foarte buna cand a realizat Honeycomb: atat meniurile, animatiile, cat si viteza software-ului au reusit sa imi depaseasca asteptarile. Fiind obisnuit cu versiunile pentru mobil ale Androidului, am fost surprins intr-un mod pozitiv. Asus a decis sa schimbe cateva din elementele grafice ale interfetei clasice realizate de Google, insa diferentele nu sunt majore.
Raspunsul la comenzile tactile a fost, de asemenea, surprinzator de bun, avand in vedere experientele precedente pe care le-am avut cu alte tablete. Fiecare miscare, oricat de mica, este inregistrata cu acuratete, iar acest lucru se poate observa in principal in momentul in care este folosita tastatura onscreen. Aceasta ocupa putin cam mult din spatiul de pe ecran, insa in momentul in care tableta este asezata pe o suprafata orizontala (de preferat pe masa), poate oferi o experienta foarte apropiata de cea a unei tastaturi de laptop, minus feedback-ul tactil.
Foarte ciudata mi s-a parut initial lipsa butoanelor clasice pentru platforma Android (Home, Back, Menu, Search). Inainte sa pornesc device-ul le-am cautat putin, insa am dat numai peste butonul de Power, pozitionat pe partea din stanga a device-ului, fix deasupra butoanelor de volum. Odata ce am pornit tableta, am realizat ce s-a intamplat. Android 3.0 ofera posibilitatea de a pozitiona aceste butoane direct in sistemul de operare, pe bara de jos care este omniprezenta in cadrul sistemului de operare.
Faptul ca nu sunt folosite butoane tactile a fost un motiv de bucurie pentru mine, includerea lor direct pe ecran ajutand la evitarea apasarii lor accidentale.
Pe partea de software inclus, avem de a face cu aplicatiile standard Google: YouTube, Google Books, Android Market, Gmail, etc. Acestea functioneaza in mare parte cum m-as fi asteptat, Gmail fiind probabil atractia principala, oferind o interfata foarte bine optimizata pentru tablete. Nici cu aplicatia dedicata pentru YouTube nu mi-a fost rusine, aceasta oferind atat o interfata prietenoasa, cat si functionalitate sporita, care este mult mai accesibila fata de clasicul YouTube din browser.
Cei care vor sa citeasca pe Transformer au la dispozitie, dupa cum am mentionat si mai sus, Google Books, sau My Library de la Asus. Ambele ofera o selectie interesanta de carti, oricine putand gasi titluri celebre destul de usor. Mai mult, ambele aplicatii sunt foarte placute la folosire, comparabile cu ceea ce are de oferit iBooks in tabara adversa.
Si, daca tot am ajuns la capitolul browser, ca in cazul tuturor device-urilor cu Android, avem de-a face cu o experienta web rapida, pana cand dam de Flash. Nu stiu cum se face ca Transformer-ul nu reuseste sa redea in timp real filme de pe YouTube in HD in browser, desi in aplicatia nativa nu am intampinat astfel de probleme. Chiar daca functioneaza, Flash-ul nu este indicat pentru folosirea abuziva. Acesta poate bloca browserul si de cele mai multe ori cauzeaza ingreunarea functionarii tabletei. Inca nu exista un device cu Android (sau orice alt fel de device mobil) care sa ruleze arhaica tehnologie Flash la un nivel de performanta comparativ cu cel de pe computerele obisnuite.
Ultimul aspect software despre care voi vorbi este cel media, caci player-ul de muzica este foarte aratos. Pe langa aspectul placut, organizeaza muzica in functie de ID Tag-urile melodiilor, realizand astfel o librarie personala. Din pacate, acesta este probabil cel mai nefinisat aspect al acestei tablete. In anumite cazuri, orice atingere a ecranului in timpul redarii unei melodii este de ajuns pentru a “omori” aplicatia. Mai mult, daca ecranul este stins, player-ul de muzica nu trece la urmatoarea melodie.
Asus Eee Pad Transformer a reusit sa ma impresioneze din mai toate punctele de vedere. Atat designul, cat si interfata au fost mult peste asteptarile mele. Mai mult, bateria s-a apropiat vertiginos de opt ore de folosire continua, lucru care m-a bucurat enorm. In concluzie, noul Transformer a devenit device-ul meu preferat cu Android. Cu un pret mai mic decat cel al competitiei, intre 1.800 si 2.600 lei, un hardware puternic si un design de exceptie, Eee Pad Transformer este un must-buy pentru oricine se gandeste sa cumpere o tableta.
Din pacate software-ul inca are mici probleme, care pot fi reparate cu usurinta prin intermediul update-urilor. Imi pare foarte rau ca nu am avut ocazia de a testa si accesoriul de “transformare” pentru a beneficia de experienta completa, insa folosind acest device doar ca o simpla tableta ma simt nevoit sa ii acord o nota mare. Astfel, consider ca un 9 se potriveste perfect cu Transformer si devine astfel al doilea device de pe lista mea de tablete care merita cumparate.
Iata si Asus Transformer unboxing.